Am avut oportunitatea de a-l întâlni pe moştenitorul şi binefăcătorul ,,Hanului lui Manuc”, pe domnul Constantin Şerban Cantacuzino, în preajma împlinirii a 200 de ani de la anexarea Basarabiei de către Imperiul Rus. Am valorificat această ocazie fără să stau pe gânduri.
InfoPrut: Domnule Cantacuzino, ne aflăm în locul în care s-a semnat Tratatul de pace ruso-turc, în urma căruia Basarabia a fost anexată de Imperiul Rus. Care este semnificaţia datei de 16 mai 1812, văzută din interiorul acestui han?
Constantin Şerban Cantacuzino: Este un fapt istoric care s-a întâmplat acum 200 de ani… Sigur că nu este plăcut să pierzi o parte din teritoriu. Sforile le-a tras acest mare negustor, Manuc, aşa se pare, că soarta ţărilor române din perioada aceea a depins de el şi unii susţin că din acest considerent a şi murit prematur.Unii sunt de părere că turcii l-au omorât, alţii că pe moşia lui se aflau nişte basarabeni care, supăraţi de trădarea finală, au acţionat… Nu ştim cu exactitate. Mâna lungă a dreptăţii l-a cuprins. Conjuctura a fost de aşa natură încât am moştenit acest han – urmaşii lui Manuc nu au reuşit să îl susţină financiar – a fost vândut, a fost foc, a fost cutremur, ideea este că a ajuns la un negustor român, Lambru Vasilescu, în final, care şi-a măritat fata şi cumva a dat ca zestre hanul, deşi trebuia plătită o ipotecă mare, pe care şi-a asumat-o Alexandru Băicoianu, care era bunicul bunicii mele, pe linie paternă. Şi aşa a ajuns în familia noastră. Acum, ştiţi cum e, aţi văzut plachete pe case: ,,Aici a trăit şi a creat Caragiale”. Caragiale ar fi trăit şi ar fi creat la fel de bine şi în casa mea sau aici. Locul în care s-a întâmplat nu contează atât de mult, contează că s-a întâmplat.
I.P.: Clienţii ,,Hanului Manuc” sunt interesaţi să afle aceste detalii de ordin istoric?
C.Ş.C.: Mulţi vor, da, unii ştiu deja, vin cu cu amănunte pe care nu le cunoaştem.
I.P.: Aţi încercat, pentru promovarea imaginii Hanului, construirea unei poveşti sau relatarea mai puţin nuanţată a istoriei acestui loc din Bucureşti?
C.Ş.C.: Nu am construit nicio poveste, am luat din ,,Istoricul Hanurilor Bucureştene” exact ce a scris domnul Potra şi în prezent urmărim, cu ajutorul istoricilor, să înglobăm date nou apărute.
I.P.: Ce v-a animat pe dumneavoastră să renovaţi acest loc, să depuneţi eforturi în sensul relansării Hanului?
C.Ş.C.: Hanul a intrat în familie la 1881, în familia Băicoianu, unde îmi aflu înaintaşii. Aşadar, e al familiei, e al meu, sigur că am vrut să îl renovez şi să îl aduc la o normalitate. Că ce s-a renovat în anii’70, în stil heirupist, nu e tocmai ce trebuie. Dar e bine că s-a făcut şi nu s-a demolat. Faptul că s-a protejat, cumva, deşi transformările sunt uriaşe, este totuşi o realizare. Deja vin oameni, ţin conferinţe aici, întâlniri legate de istorie, de evenimente. E bine că au găsit în picioare locul în care s-au întâmplat evenimentele.
I.P.: Hanul este inclus în ghidul turistic al Bucureştiului?
C.Ş.C.: Este inclus, după cum apare în ghidurile turistice din întreaga lume. Deci, au venit coreeni care ştiau de han şi vroiau să mănânce mămăligă cu brânză.
I.P.: S-a întâmplat să ajungă aici şi turişti ruşi, turci, care să cunoască istoria hanului?
C.Ş.C.: Au venit, desigur, dar nu au făcut asocierea. Urmează să punem aici o plachetă, să scriem în engleză, turcă şi rusă ce s-a întâmplat la 16 mai 1812, că s-a semnat Tratatul ruso-turc. Mulţi zic ,,pace”, dar nu a fost pacea noastră, a fost un tratat între două puteri, prin care noi am pierdut o regiune, partea de răsărit a Principatului Moldova. Turcii au cedat atunci ceva ce nu aveau şi ruşii au luat.
I.P.: Bucureştiul a servit doar ca loc pentru oficializarea unor decizii…
C.Ş.C.: Da, au fost invitaţi oameni din Basarabia atunci, din Turcia, să asiste… Turcii în ce calitate? Că au dat ceva ce nu aveau sau să îşi dea cu părerea? Bănuiesc că turcii sunt de partea noastră, nu au de ce să nu fie după atâta vreme. Eu nu deţin toate datele, poate greşesc, dar i-aş întreba direct pe ruşi care este părerea lor. ,,Ţarul Rusiei, acum 200 de ani, gândea aşa. Voi, acum, minţi luminate, cu o istorie care a evoluat, cum vedeţi lucrurile?”, aş întreba. Poate ne-am înţelege. Pentru că nu trebuie să ne ascundem după degete, Rusia e o putere. Dacă cineva zice că URSS s-a dezintegrat total, cred că greşeşte. Acele ţări care au stat atâta timp sub, hai să nu îi zicem ocupaţie, dar influenţa URSS-ului, depind încă de ceea ce reprezintă astăzi Rusia. Şi asta nu se rupe aşa uşor. Însă în contextul acesta al globalizării, cu care eu nu prea sunt de acord, trebuie să ne păstrăm serios identitatea naţională. Ori prin ceea ce se întâmplă acum, mi se pare că nu asta se doreşte. Nu ştiu cine are acest interes. Nu ştim nimic despre trecut. Şi o ţară care nu are trecut, o naţiune care nu are trecut, nu are nici prezent, nici viitor.
Sursa foto: Aristoromania.blogspot.com
