Cursurile de limbă română, organizate de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, au demarat simultan luni, 3 iulie, în 45 de instituții de învățământ din Bălți, Chișinău, UTA Găgăuzia și Taraclia. În perioada următoare, cursurile vor începe și în alte localități.
Lecțiile sunt organizate de un consorțiu constituit din Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Agenția Națională a Trainerilor Europeni din Republica Moldova, Centrul Educațional Pro Didactica și Casa Limbii Române „Nichita Stănescu”.
Potrivit Ministerului Educației de la Chișinău, circa 2 500 de persoane au confirmat disponibilitatea de a participa la cursuri în prima etapă, care se desfășoară în perioada 3 iulie – 17 septembrie 2023.
A doua etapă, la care este preconizată participarea a circa 4 000 de persoane, va fi organizată în perioada 25 septembrie – 3 decembrie 2023.
Procesul didactic va fi asigurat de profesori de limbă română cu experiență în domeniu și care au fost formați în baza metodologiei de educație lingvistică a persoanelor adulte. Circa 110 formatori, din toate regiunile Republicii Moldova, au participat la un program de formare continuă, sub îndrumarea a șase mentori. Toți cei înscriși vor studia după un Curriculumul „Limba română pentru persoanele adulte, nivelele A1, A2, B1, B2”, elaborat în cadrul Programului.
Cursurile sunt organizate atât cu prezență fizică, cât și online, conform cererilor depuse de solicitanți.
Ministerul Educației și Cercetării de la Chișinău a precizat că, la finele cursului de învățare a limbii române, participanții vor obține un certificat cu indicarea nivelului de competență lingvistică de cunoaștere a limbii române, în conformitate cu prevederile Cadrului European Comun de Referință pentru Limbi.
Amintim că Programul național privind învățarea limbii române a fost aprobat recent de Guvernul Republicii Moldova și se va desfășura pe parcursul anilor 2023 – 2025.