Expoziția foto-documentară „Deportările – calvarul familiilor unghenene” a fost inaugurată miercuri, 5 iulie 2023, la Muzeul de Istorie și Etnografie din orașul Ungheni.
Aceasta a fost organizată de Asociația Istoricilor „Nicolae Iorga” din raionul Ungheni, cu ocazia marcării a 74 de ani de la cel mai mare val de deportări din Basarabia, în care peste 35.000 de oameni au fost trimiși în Siberia și Kazahstan.
La eveniment au participat Petrișor Dumitrescu, consulul general al României la Bălți, Corneliu Prepeliță, profesor de istorie, președintele Asociației Istoricilor „Nicolae Iorga” din raionul Ungheni, istorici, deportați, membrii de familie ai deportaților, profesori și elevi.
Corneliu Prepeliță, autorul planșelor fotografice documentare, a prezentat informații inedite cu privire la tragediile familiilor din raionul Ungheni care au fost deportate. În luările de cuvânt, cei prezenți au prezentat parcursul cronologic al cumplitelor evenimente desfășurate de puterea stalinistă în zilele de 5, 6 și 7 iulie 1949 în Basarabia. Au fost ascultate mărturii și amintiri ale deportaților și ale urmașilor acestora.
De asemenea, a fost vizionat un segment din filmul documentar „Expedițiile Memoriei”, realizat în locurile unde au fost deportate familiile de basarabeni și unde trăiesc descendenții acestora, care vorbesc limba română, pentru că așa vorbeau în familie. În cadrul expoziției, a fost prezentat volumul „Deportările – calvarul familiilor unghenene”, de Corneliu Prepeliță.
La rândul său, consulul general al României la Bălți, Petrișor Dumitrescu, a exprimat gratitudine față de organizatori și toți cei prezenți pentru cinstirea memoriei înaintașilor.
„Este un adevăr istoric. În anul 1918, are loc procesul istoric în urma căruia toate provinciile istorice locuite de români s-au unit în cuprinsul aceluiași stat național, România. Primii care au fost ridicați în anii 1940 și 1941 au fost membrii Sfatului Țării, care au votat Unirea, se aflau aici și erau în viață. Au fost primii torturați, primii chinuiți, pentru faptul că au înfăptuit unirea cu România. Au votat unirea cu România pentru că ne unesc limba, cultura, istoria, civilizația și spiritualitatea românească.
În anul 1940 a început calvarul românilor, numiți elemente reacționare, elemente care nu voiau să se supună, să fie de acord cu politica de agresiune a Uniunii Sovietice. Nu au găsit altă cale de exterminare, decât să intre cu forța în casele localnicilor și să-i urce forțat în vagoane de mărfuri pentru a-i trimite în Siberia și Kazahstan. Trebuie să învățăm adevărul istoric, care, mai devreme sau mai târziu, iese la suprafață. Ducem o activitate de cunoaștere a adevărului istoric cu scopul de a ne exprima onoarea și cinstea față de Dumneavoastră, cei care ați avut de suferit, pentru a omagia memoria celor care nu mai sunt astăzi printre noi și pentru a lăsa această lecție de istorie adevărată tinerei generații, cu un singur scop: să-și aleagă un viitor mai bun, să adere la valorile democratice, la valorile unde civilizația primează, bazate pe respectarea demnității umane, libertate, egalitate, statul de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului”, a menționat Petrișor Dumitrescu.
În continuarea evenimentului, cei prezenți au depus flori în memoria deportaților la „Troița Martirilor Neamului Românesc” din orașul Ungheni.
Menționăm că din 1990, anual, pe 6 iulie, în Republica Moldova este marcată Ziua comemorării victimelor stalinismului. Astfel, și în acest an au fost organizate o serie de evenimente de comemorare a victimelor represiunilor sovietice pe întreg teritoriul Republicii Moldova.