Guvernul a aprobat un proiect de decret prezidenţial privind rechemarea ambasadorului Republicii Moldova în Federaţia Rusă, Andrei Neguţa. Motivul nu a fost precizat, transmite Agenția de Știri Info-Prim Neo.
În contextul aprobării acestui proiect de decret, premierul Vlad Filat a cerut ministrului de externe, Iurie Leancă să le transmită ambasadorilor că au funcţia să reprezinte statul Republica Moldova peste hotare şi să-şi îndeplinească misiunea conştiincios.
Acum două săptămâni, deputatul Mihai Godea, a cerut la o conferinţă de presă rechemarea ambasadorului Andrei Neguţa pentru declaraţiile sale publice despre regiunea transnistreană şi despre retragerea trupelor militare. „Prin încercările de a justifica prezenţa militară a Federaţiei Ruse pe teritoriul suveran şi independent al Republicii Moldova, Andrei Neguţa reduce efectele eforturilor diplomatice din ultimii 20 de ani, demonstrează ignorarea dreptului internaţional, contrazice principiile programului de guvernare, încalcă rezoluţiile internaţionale”, spunea parlamentarul atunci.
Astăzi, 25 aprilie 2012, Partidul Acţiunea Democratică salută printr-o declarație oficială decizia Guvernului de a rechema Ambasadorul Republicii Moldova în Federaţia Rusă şi consideră adecvată reacţia executivului la solicitarea de rechemare din funcţie a lui Andrei Neguţa, făcută de către Preşedintele PAD, deputatul Mihai Godea, pe 12 aprilie curent.
Chiar dacă, iniţial, reacţia Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene la declaraţiile ambasadorului Neguţa a fost firavă şi timorată, faptul că cererea legitimă a Partidului Acţiunea Democratică a fost examinată şi satisfăcută în termen restrâns denotă existenţa la nivel guvernamental a anumitor capacităţi de reacţie în cazuri de gravitate sporită. De asemenea remarcăm că există voinţă politică pentru a stăvili atentatele la suveranitate şi independenţa Republicii Moldova şi sperăm să observăm reacţii la fel de hotărâte şi pe viitor.
Foto: i.ziare-pe-net.ro