Douăzeci și cinci de reprezentanți ai societății civile din regiunea transnistreană a Republicii Moldova au beneficiat de cursuri gratuite de limbă română datorită sprijinului oferit de Uniunea Europeană.
Organizatorii cursurilor de limbă română nu s-au limitat doar la rețeta clasică de predare. Ei le-au oferit cursanților și alternative cum ar fi: lecții online, reuniuni tematice, ateliere de discuții la cafea în afara orelor de clasă, axate pe diverse subiecte – istorie, tradiții și obiceiuri. De asemenea, toate instruirile au fost completate și de un glosar de termeni în limba română.
„La final de curs avem 25 de persoane care au învățat româna de la zero și până la nivelul B1 inclusiv, după standardele europene de învățare a limbii străine. Cursurile de română sunt despre posibilități și oportunități”, afirmă Tatiana Yaskova, președintele Agenției pentru Dezvoltare Regională din Tiraspol.
„Rolul limbii române în managementul proiectelor a crescut și e bine să ne înțelegem partenerii de pe malul drept. Cred că aceste cursuri vor face ca parteneriatele dintre organizațiile celor două maluri să fie mai consolidate și mai multe, iar liderii vor putea participa la evenimente comune nu doar în Republica Moldova, ci și în România”, spune Roman Sandu, expert la Asociația Antreprenorilor Sociali, potrivit unui comunicat de presă.
Cei 25 de cursanți au fost parte a unui proiect pilot prin care cei interesați de studierea limbii române au reușit să depășească barierele lingvistice de pe ambele maluri ale râului Nistru.
Programul „Măsuri de Promovare a Încrederii”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii de pe ambele maluri ale râului Nistru, prin implicarea lor în proiecte comune de dezvoltare.