Zeci de mii de persoane au vizitat, în perioada 9 – 30 iulie, expoziția „Basarabeni în Gulag”, desfășurată în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, în memoria victimelor deportărilor staliniste.
Aceasta a fost amenajată în două vagoane de tren, asemănătoare cu cele în care au fost încărcați zeci de mii de basarabeni și duși în Siberia. Expoziția a prezentat fotografii, documente, valize, haine și alte mărturii, dovadă a tragediei prin care au trecut basarabenii deportați.
Zilnic, între orele 8.30 și 21.00, în cele două vagoane, alături de vizitatori, au fost de gardă 31 de istorici și 26 de voluntari.
Astfel, premierul de la Chișinău, Dorin Recean, a mulțumit tuturor celor care au contribuit la buna organizare și desfășurare a evenimentului, dar și celor care timp de o lună au vizitat această expoziție.
„Prin astfel de acțiuni concrete onorăm memoria celor deportați în Siberia de gheață, păstrăm istoria și transmitem generațiilor viitoare amintirea acelor evenimente dramatice. Trebuie să ne asigurăm că trecutul nostru nu va fi uitat și că aceste atrocități nu se vor mai repeta. Am solicitat instituțiilor responsabile să lucreze coordonat pentru inaugurarea unui Muzeu al memoriei și organizarea acțiunilor de comemorare a victimelor represiunilor în localitățile din R. Moldova”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean.
La rândul său, Igor Cașu, directorul Agenției Naționale a Arhivelor din Republica Moldova și coordonatorul istoricilor de gardă, a remarcat că această expoziție a sensibilizat vizitatorii.
„Anticipam că anume o expoziție în vagoane va transmite cel mai fidel atmosfera și starea prin care au trecut zeci de mii de deportați în Siberia și Kazahstan: mizerie, sete, foamete și căldură insuportabilă. Realitatea însă a depășit orice așteptări. Mulți vizitatori au plâns, nu neapărat din cei care retrăiau coșmarul deportărilor, dar și cei mai tineri care aveau sau nu în familie persoane deportate. Într-un cuvânt, expoziția a avut un efect vindecător asupra oamenilor de mai multe credințe, limbi vorbite, religie sau etnie, pentru că datele de arhivă arată fără tăgadă faptul că deportările în masă sovietice nu au făcut diferență între oameni pornind de la identitatea lor socială, națională sau de altă natură”, a declarat Igor Cașu.
Totodată, vizitatorii au lăsat în cărțile de impresii sute de mesaje, subliniind că aceste evenimente tragice nu trebuie uitate.
Potrivit autorităților de la Chișinău, datorită interesului publicului, în curând, expoziția va deveni una permanentă, într-o locație ce va fi anunțată ulterior.
Expoziția „Basarabeni în Gulag” a fost organizată de Guvernul Republicii Moldova, Cancelaria de Stat și Ministerul Culturii de la Chișinău, cu sprijinul Agenției Naționale a Arhivelor, Muzeului Național de Istorie și al Bibliotecii Naționale.