Administrațiile vamale din Republica Moldova și Cipru au semnat un memorandum de cooperare în domeniul formării profesionale a funcționarilor vamali organizat cu sprijinul Programului de Control al Exporturilor și Securitatea Frontalieră al Departamentului de Stat al SUA.
„Memorandumul prevede principiile și direcțiile generale de cooperare între părți, vizează dezvoltarea și menținerea unui parteneriat pe termen lung în scopul perfecționării continue a efectivului Serviciului Vamal prin schimbul de bune practici internaționale și participarea la diverse ateliere științifice și tehnice, seminare și webinare, metodologii privind recalificarea și formarea avansată a personalului, vizite de cercetare pe termen lung, etc”, se arată într-un comunicat al Serviciului Vamal.
Totodată, timp de 2 săptămâni, reprezentanții Serviciului Vamal au participat la un training regional pe domeniul securității naționale privind controlul exporturilor și securității frontierelor, la Larnaca, organizat cu sprijinul Organizației Mondiale a Vămilor. Trainingul s-a desfășurat în incinta Centrului cipriot pentru securitate terestră, maritimă și portuară.