Israelul tratează problemele juridice legate de extrădarea fugarului Ilan Șor cu „cea mai mare seriozitate și respect”. Declarația a fost făcută de Eli Cohen, ministrul de Externe al Israelului, care s-a aflat marți într-o vizită la Chișinău.
Astfel, fiind întrebat la ce etapă se află cooperarea instituțiilor de drept din Israel cu cele din R. Moldova pentru a putea fi extrădat oligarhul fugar Ilan Șor și dacă au fost identificate mecanismele necesare pentru ca acesta să poată fi extrădat Republicii Moldova, oficialul de la Tel Aviv a spus că țara sa tratează această chestiune cu seriozitate și respect.
„Există o cooperare excelentă între autoritățile noastre juridice. Această chestiune este de natură juridică, așa că, firește, nu pot oferi detalii la acest subiect, dar vă asigur că luăm astfel de chestiuni, precum relațiile noastre bilaterale în general, cu maximă seriozitate și respect”, a declarat șeful diplomației din Israel într-un interviu acordat agenției Moldpres.
Menționăm că, în luna aprilie, Curtea de Apel Chișinău l-a condamnat definitiv pe Ilan Șor la 15 ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip închis pentru escrocherie și spălarea banilor în dosarul cunoscut sub numele de „Furtul miliardului” sau „Frauda bancară”. El a fugit din Republica Moldova în iunie 2019, iar acum s-ar afla în Israel.