• Despre noi
  • Contact
  • Cautăm colaboratori
InfoPrut
  • Actualitate
  • Politic
  • Cultural
  • Extern
  • Dosar
  • Opinii
  • Focus
  • Interviu
  • Comunităţi istorice
  • Foto
No Result
View All Result
  • Actualitate
  • Politic
  • Cultural
  • Extern
  • Dosar
  • Opinii
  • Focus
  • Interviu
  • Comunităţi istorice
  • Foto
No Result
View All Result
InfoPrut
No Result
View All Result

România, SUA, UE, Ucraina și R. Moldova, reuniune la Galați

Ana Marchitan by Ana Marchitan
11 august 2023
in Actual, Politic
0
SUA și România, coordonare strânsă în legătură cu R. Moldova
0
SHARES
141
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter

România, Ucraina, Republica Moldova, Comisia Europeană și Statele Unite își unesc forțele pentru a răspunde la decizia Rusiei de a ieși din Inițiativa pentru cereale la Marea Neagră, a transmis joi Ambasada SUA la București.

Misiunea diplomatică a mai precizat într-un comunicat că oficiali al celor cinci părți vor participa vineri la Galați la o „întâlnire crucială” de coordonare.

La conferința de presă pe tema exporturilor agricole ale Ucrainei în cadrul culoarelor de solidaritate UE – Ucraina vor participa ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, Jim O’Brien, care conduce biroul SUA ce gestionează regimurile de sancţiuni (U.S. Sanctions Coordinator), vicepremierul ucrainean Oleksandr Kubrakov, Magda Kopczynska – director pentru Transportul pe Apă de la Directoratul-General pentru Mobilitate şi Transport, reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ministrul Agriculturii din Republica Moldova, Vladimir Bolea.

„În fața adversității, unitatea primează”, transmite Ambasada SUA la București citată de caleaeuropeană.ro, precizând că, împreună, cele cinci părți implicate vor sublinia următoarele:

1) Coordonarea strânsă pentru continuarea exporturilor: În ciuda distrugerii nemiloase de către Rusia a infrastructurii portuare ucrainene și a depozitelor de cereale, rămânem angajați în asigurarea continuității neîntrerupte a exporturilor de cereale ucrainene, pentru a satisface cererea globală.

2) Recunoștința pentru sprijinul României: O expresie sinceră a recunoștinței față de România pentru eforturile sale neclintite în sprijinirea exporturilor de cereale ucrainene.

3) Îmbunătățirea rutelor alternative: colaborând, suntem hotărâți să consolidăm și să diversificăm rutele alternative pentru exporturile de cereale pe cale ferată, rutieră și maritimă, asigurând rolul esențial al Ucrainei pe piața alimentară globală.

4) Asistența continuă din partea SUA: Statele Unite rămân pe poziție fermă alături de Ucraina, promițând sprijin și asistență continuă, pentru a ajuta Ucraina să depășească provocările și să promoveze prosperitatea în regiune.

5) Condamnarea acțiunilor Rusiei: denunțăm Kremlinul pentru că a transformat hrana în armă și a pus în pericol securitatea alimentară globală.

„Cu hotărâre și solidaritate, mergem înainte, determinați în angajamentul nostru de a asigura un viitor mai luminos și sigur accesului la alimente în întreaga lume”, conchide sursa citată.

Tags: GalatiheadnewsRepublica MoldovareuniuneRomâniaSUAUcrainaUE
Previous Post

Polițiștii de frontieră din R. Moldova, instruiți de un expert din Polonia în domeniul securității aeroportuare

Next Post

Un centru de tineret, înființat în UTA Găgăuzia cu sprijinul UE

Next Post
Un centru de tineret, înființat în UTA Găgăuzia cu sprijinul UE

Un centru de tineret, înființat în UTA Găgăuzia cu sprijinul UE

Arhiva InfoPrut

  • Cautăm colaboratori
  • Contact
  • Despre noi
  • Dosare
  • Infoprut.ro
  • Sondaje

© 2025 JNews - Premium WordPress news & magazine theme by Jegtheme.

No Result
View All Result
  • Actualitate
  • Politic
  • Cultural
  • Extern
  • Dosar
  • Opinii
  • Focus
  • Interviu
  • Comunităţi istorice
  • Foto

© 2025 JNews - Premium WordPress news & magazine theme by Jegtheme.