Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat marți, 29 august, că Republica Moldova și Ucraina vor fi state asociate Inițiativei celor Trei Mări.
De asemenea, șeful statului a remarcat că Grecia ar putea deveni membru al acestui format diplomatic la cea de-a opta ediție a Summitului Inițiativei celor Trei Mări, care va avea loc la București, pe 6 septembrie.
„Interesul nostru față de Marea Neagră rămâne un numitor comun și un liant al diverselor noastre formate și inițiative în regiune și dincolo de aceasta. Un exemplu elocvent este Inițiativa celor Trei Mări, al cărei Summit îl voi găzdui din nou la București, peste doar câteva zile. În contextul geopolitic creat de războiul din Ucraina, Inițiativa a câștigat în relevanță și consider că trebuie să devină o platformă și mai importantă în consolidarea rezilienței regionale și europene. (…) Fără a anticipa deciziile care vor fi luate la Summit, se prefigurează și lărgirea Inițiativei cu un nou stat participant, Grecia, respectiv acordarea statutului de stat participant asociat Ucrainei și Republicii Moldova”, a declarat președintele Klaus Iohannis în cadrul discursului susținut în deschiderea Reuniunii Anuale a Diplomației Române.
El a mai dat asigurări că România va continua să fie alături de Republica Moldova, grav afectată de războiul din Ucraina, prin asistență financiară, expertiză și sprijin politic fără precedent în edificarea unui parcurs european ireversibil, dar și în construcția unui stat sigur și prosper pentru cetățenii săi.
„Prioritatea momentului constă în obținerea deciziei politice de deschidere a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană cu Republica Moldova și Ucraina. Ambele state au nevoie de menținerea angajamentului și a sprijinului ferm al Uniunii și al statelor sale membre față de viitorul lor european. În același timp, este datoria noastră, a României, să continuăm să fim un autentic furnizor de securitate și prosperitate în regiune, astfel încât Marea Neagră să devină o regiune în care pacea și prosperitatea nu mai pot fi supuse niciunei amenințări”, a spus președintele României.
Menționăm că Inițiativa celor Trei Mări reunește acum 12 state aflate între Marea Baltică, Marea Neagră și Marea Adriatică: Austria, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Slovenia.