Expoziţia documentară „Mihai Eminescu” a fost vernisată astăzi, în premieră, la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei. Aceasta întruneşte 50 de piese, şapte dintre care sînt originale, relatează Agenția Informațională de Stat MOLDPRES.
Printre exponate se numără ceasul de aur, inelul sigilat, fotografiile originale ale lui Mihai Eminescu, precum şi ediţii ale operei marelui poet, numere ale revistei „Convorbiri literare”, masca mortuară, geanta Veronicăi Micle, scrisori, înscrieri. Acestea sînt obiecte de tezaur naţional din categoria fond documentar Eminescu din gestiunea Muzeului Literaturii Române din Iaşi.
Boris Focşa, ministru al Culturii, a declarat, înainte de inaugurarea expoziţiei, că acesta este patrimoniul nostru veritabil pe care nu-l cunoaştem. Potrivit lui Focşa, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional din România a achitat asigurarea exponatelor, pentru ca ele să poată părăsi teritoriul României, iar Chişinăul a suportat toate cheltuielile ce ţin de organizarea expoziţiei.
Tudor Zbîrnea, directorul Muzeului Naţional de Artă al Moldovei, a spus că această expoziţie este una importantă pentru spaţiul nostru cultural, pentru că, în premieră, ajung la Chişinău nişte obiecte de care s-a atins Eminescu. Expoziţia întruneşte cîteva exponate originale şi publicul de aici va avea astfel ocazia să se întîlnească cu acest context spiritual.
Expoziţia este organizată de către Ministerul Culturii şi Muzeul Naţional de Artă al Moldovei, în colaborare cu Muzeul Literaturii Române din Iaşi, România. Aceasta va fi deschisă pînă la 16 mai, notează MOLDPRES.