Ziua de 9 Mai a aruncat Chişinăul undeva în trecut şi mult prea departe de valorile europene. Cu flori în mâini şi panglici „Sf. Gheorghe” în piept, cu slogane “победа” (victorie), “фашызм не праидёт” (fascismul nu va învinge) sau “ураaa!” (uraaa!), participanţii la marşul organizat de către PCRM au reuşit să readucă acel iz sovietic în capitala care are pretenții să devină una europeană. Cu muzică şi zâmbete nutrite de mândria victoriei împotriva fascismului, veteranii celui de-al II-lea Război Mondial alături de copii şi nepoţi au mărşăluit de la Arcul de Triumf până la Complexul Memorial “Eternitate”, unde au depus flori.
Şi oficiali au marcat ziua de 9 Mai şi au fost alături de cei care au trăit clipele războiului. Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, prezent la eveniment, a menţionat despre cele două semnificaţii ale zilei de 9 Mai: “Zeci de mii de cetățeni ai țării noastre și-au sacrificat viața pe imensele întinderi dintre Stalingrad și Berlin. Veșnica amintire acelor eroi. Astăzi noi marcăm și Ziua Europei. Vocația noastră europeană ne permite să întâmpinăm această zi cu bucurie, pentru că timpul a demonstrat că UE este un proiect de succes, un spațiu al libertății, siguranței și bunăstării. Vă doresc un viitor liber și cu adevărat european”.
La rândul său, președintele Parlamentului Marian Lupu a ţinut să sublinieze care este semnificația zilei de 9 mai: “În acel război s-au unit națiuni împotriva fascismului, iată de ce 9 mai este și o zi de unitate națională, spirituală, unitate de valori, atunci când noi toți, cei care reprezentăm națiunea noastră moldovenească, cei care formăm societatea noastră, trebuie să dăm dovadă de unitate. Este o zi care ne impune să acționăm în interesul asigurării păcii interetnice și armoniei civice. Felicitări dragii mei, un foarte profund, cu plecăciune „Mulțumesc!” pentru victoria pe care ne-ați adus-o”.
Premierul moldovean, Vlad Filat, i-a felicitat pe cei graţie cărora avem o Europă unită: ”Dragi, scumpi veteran, astăzi, 9 mai, de Ziua Victoriei, suntem alături de voi pentru a celebra împreună pacea. Acum șapte decenii, cei mai distinși oameni s-au ridicat și și-au sacrificat viața pentru pace, viitor. Grație lor avem o Europă unită. În această zi, aducem omagiu veteranilor de război, văduvelor și celor care nu s-au mai întors. Datoria sfântă a statului este comemorarea celor căzuți și grija față de veterani. Guvernul vă adresează sincere urări de sănătate, viață lungă și prosperitate”.
La sărbatoarea organizată de conducerea statului au fost invitaţi veteranii din armata sovietică şi armata română, care au stat separat.
Un veteran de război al Armatei Române a adus mulţumiri conducerii statului pentru restabilirea adevărului istoric: ”În această zi, noi, veteranii Armatei Române, aducem multumiri conducerii Republicii Moldova. Mă refer că s-a restabilit adevărul istoric, prin recunoașterea că și noi suntem combatanți în cel de-al II-lea Război Mondial, prin faptul că suntem egalați în drepturi cu soldații armatei sovietice, căci și noi ne-am făcut datoria față de țară și popor”.
9 Mai a servit un bun prilej în colectarea semnăturilor pentru Referendumul prin care s-ar dori aderarea RM la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan. În incinta complexului memorial “Eternitate” trecătorii erau întrebaţi dacă n-ar fi dispuşi să semneze pentru această cauză.
Vocile celor din Alianţa pentru Integrare Europeană ne promit un viitor al Republicii Moldova în marea familie europeană, însă la 9 Mai am sărbătorim Ziua Victoriei, şi nu pe cea a Europei. Ziua Europei la Chişinău va fi marcată anul acesta, ca și în anii precedent, la 12 mai. Ceea ce se poate înțelege aici este faptul că semnificaţiile acestei zile sunt un alt motiv de scindare a societăţii, iar oficialii noştri au ales calea de a împăca ambele tabere. Ei par să îşi pună speranţa în tânăra generaţie, elevii şi studenţii de azi şi de mâine, care la 9 Mai au liber la şcoală şi la facultate, iar “impuşi” fiind de realitatea cotidiană, ei împăienjenesc această zi exact cu aceleaşi semnificaţii cu care o fac şi buneii lor. Nimic din tot ceea ce s-a petrecut astăzi la Chişinău nu i-ar putea face să gândească altfel. Şi-atunci ne întrebăm, cum ne educăm societatea în aşa fel încât integrarea europeană să nu fie doar o idee care să stea pe limba politicienilor în campaniile electorale, dar şi un ideal al cetăţenilor?
Autor: Elena Podoleanu, de la Chişinău, pentru InfoPrut