Pe stâlpii Liniei Electrice Aeriene 400 kV Vulcănești – Chișinău, aflată în construcție, vor fi instalate circa 370 de cuiburi pentru păsări. Măsura are drept scop conservarea anumitor specii de păsări, care se află sub protecția statului și sunt incluse în Cartea Roșie a Republicii Moldova.
Astfel, R. Moldova va prelua experiența României și a altor state cu privire la instalarea cuiburilor pe liniile electrice de înaltă tensiune, iar acest lucru va permite companiei „Moldelectrica” să obțină certificatul de calitate ISO privind „Sistemul de management al mediului”.
„Procedura de instalare a cuiburilor este una specială, ele urmând a fi atașate la o înălțime de aproape 40 de metri, iar pe cablurile adiacente se montează teci izolante, cu scopul de a proteja păsările împotriva electrocutării. Măsura respectivă de izolare a cablurilor va ajuta, astfel, atât la reducerea frecvenței întreruperilor în alimentarea cu energie electrică, cât și la reducerea mortalității în rândul șoimilor și altor specii de păsări, în special răpitoare, care se află sub protecția statului”, explică reprezentanții Unității Consolidate pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în Domeniul Energeticii.
Potrivit aceleiași surse, cuiburile vor fi atașate în pilonii din următoarele localități: Balabanu – Vulcănești, Taraclia – Balabanu, Dimitrovca – Borocani și zona Brăila – Lipoveni.
Linia Electrică Aeriană 400 kV Vulcănești – Chișinău va avea 158 de kilometri de linie electrică de înaltă tensiune și aproximativ 511 stâlpi pentru susținerea și întinderea conductoarelor. Lucrările de construcție sunt efectuate în cadrul Proiectului „Interconectarea rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova și România, Faza I”, cu un buget total de 260 de milioane de euro.