Republica Moldova va accede la Registrul daunelor cauzate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Aceasta după ce a subscris atât la Declarația privind sprijinirea Acordului Parțial Extins privind registrul daunelor, cât și la Rezoluția de stabilire a Acordului Parțial Extins privind Registrul daunelor cauzate de agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei.
Rezoluția menționată a intrat în vigoare pe 16 mai 2023, iar statele care și-au exprimat intenția să adere/acceadă la APE au fost incluse în lista țărilor susținătoare, scrie mold-street.
Republica Moldova este al doilea stat după Ucraina, cel mai vulnerabil și afectat de războiul provocat de Rusia
„Având în vedere cele menționate mai sus, cât și acțiunile care au fost întreprinse de către Delegația Republicii Moldova la Summitul CoE, care a fost condusă de către președintele Maia Sandu, se impune necesitatea demarării și desfășurării procedurilor interne pentru accederea Republicii Moldova la Acordul parțial extins privind registrul daunelor cauzate de agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei, adoptat prin Rezoluția CM/Res(2023)3 a Comitetului de Miniștri al CoE pe 12 mai 2023”, se menționează într-un proiect promovat de Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău.
Potrivit autorilor, accederea Republicii Moldova la acest Acord subliniază încă odată importanța continuării sprijinirii Ucrainei și a solidarității manifestate de acest stat în contextul agresiuni Rusiei împotriva Ucrainei.
În același timp, abținerea de a participa la acest APE, indirect, ar arăta dezinteresul „față de încălcările flagrante ale dreptului internațional la care asistăm urmare a crimei de agresiune și lipsa de dorința a R. Moldova de a participa la asigurarea răspunderii pentru crima de agresiune și stabilirii despăgubirilor, fapt de neînțeles și inadmisibil în contextul în care R. Moldova este al doilea stat după Ucraina, cel mai vulnerabil și afectat urmare a războiului provocat de Federația Rusă”.
Ce prevede Acordul Parțial Extins privind registrul daunelor
Acordul Parțial Extins privind registrul daunelor cauzate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei a fost adoptat pentru o perioadă inițială de 3 ani, cu evaluarea ulterioară a necesității de continuare a funcționării acestuia.
Se prevede că Registrul daunelor va fi înființat ca o instituție de cooperare interguvernamentală, acționând în cadrul instituțional al Consiliului Europei, însă cu sediul la Haga.
„Potrivit art.1 din Statutul Registrului daunelor cauzate de agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei (anexă la Rezoluție), acesta va fi folosit în calitate de platformă pentru înregistrare, sub formă documentară, a informațiilor privind probele și plângerile/reclamațiile privind prejudiciul, pierderilor sau vătămările cauzate începând cu 24 februarie 2022, de către Federației Rusă, împotriva Ucrainei, autorităților sau cetățenilor ei, în interiorul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional, extinzându-se până în apele sale teritoriale.
Potrivit punctului 2.1 din art.2 din Statut, Registrul daunelor va recepționa și va procesa informațiile privind plângerile/reclamațiile și probele; le va categorisi, clasifica și organiza; va evalua și va determina eligibilitatea acestora în vederea includerii în Registru și va înregistra plângerile/reclamațiile eligibile în scopul examinării și judecării acestora în viitor.
Registrul daunelor nu va avea funcții de judecare, precum nu va fi competent să determine răspunderea și alocarea oricăror plăți sau compensații”, se menționează în nota informativă.
Continuarea articolului pe mold-street.