Prim-ministrul Vlad FILAT a participat astăzi la ceremonia de deschidere a Zilelor Europei, care a avut loc în Piaţa Marii Adunări Naţionale, informează Direcția Comunicare și relații cu presa a Guvernului Republicii Moldova.
În acest an, sărbătoarea Zilei Europei este celebrată în perioada – 12-19 mai. La Chişinău, în PMAN a fost amplasat „Sătucul European”, unde vizitatorii au putut face cunoştinţă cu cultura şi tradiţiile statelor europene.
La ceremonia de inaugurare au participat Preşedintele ţării Nicolae TIMOFTI, Ambasadorul Dirk SCHUEBEL, Şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, Primarul capitalei Dorin CHIRTOACĂ, ambasadorii UE în Republica Moldova.
În luarea sa de cuvînt, Vlad FILAT a spus că astăzi se marchează unicitatea construcţiei europene ce reprezintă un act de voinţă supremă de a proiecta viitorul popoarelor europene în termeni de identitate, valori şi principii comune.
„Europa înseamnă democraţie, respect pentru drepturile omului, iar Europa mileniului al XXI-lea înseamnă în egală măsură şi comunicare, deschidere şi participare. În spiritul acestor deziderate atribuim o importanţă deosebită intensificării cooperării cu statele membre ale Uniunii Europene cărora le suntem recunoscători pentru sprijinul acordat şi pentru încrederea pe care o au în viitorul european al ţării mele”, a spus Vlad FILAT.
Premierul a menţionat că, Europa înseamnă şi comunicare, iar an de an, în aceste zile de mai, cetăţenii Republicii Moldova au posibilitatea să comunice de o manieră interactivă cu Europa.
„Europa înseamnă şi proiecte realizate, viziuni împlinite, iniţiative lansate care constituie un parcurs impresionant în dinamică continuă vizînd consolidarea multiplelor paliere ale construcţiei europene, piaţa comună şi libera circulaţie fiind printre cele mai marcante realizări ale proiectului european comun, beneficiile cărora sunt convins le vor împărtăşi în rezultatul implementării prevederilor vizînd Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător din cadrul Acordului de Asociere şi respectiv a condiţionalităţilor Dialogului cu UE în domeniul liberalizării regimului de vize şi cetăţenii RM”, a precizat Prim-ministrul.
Premierul a mai spus că la 9 mai, cînd marcăm două sărbători, s-a adus slavă şi onoare celor care şi-au adus contribuţia pentru ca astăzi să sărbătorim şi Ziua Europei.
„Consider, că anume prin aceasta am sărbătorit pacea. Ziua Europei este ocazia de a aminti tuturor că proiectul european a adus pacea pe continent. „Unitate prin diversitate” este motto-ul Uniunii Europene. Mă întreb, dar vă adresez şi dumneavoastră, celor ce simt şi trăiesc EUROPA, cît de aproape vă este acest motto? Pentru mine personal este raţiunea de a fi a Republicii Moldova. Şi, aş mai menţiona încă o afirmaţie-simbol al Zilelor Europei – „Împreună sîntem mai puternici”, care răspunde întru totul năzuinţelor noastre”, a spus Vlad FILAT.
Prim-ministrul a precizat că locul Moldovei este în marea familie europeană.
„În aceste momente istorice în care trecutul vine să consolideze voinţa politică a Europei prezentului nostru pentru continuarea proiectului Europei pe deplin reunificate şi integrate, permiteţi-mi să reafirm angajamentul Republicii Moldova pentru valorile ce fundamentează comunitatea de spirit europeană şi îi alimentează unicitatea şi viabilitatea în timp şi spaţiu”, a conchis Vlad FILAT.