• Despre noi
  • Contact
  • Cautăm colaboratori
InfoPrut
  • Actualitate
  • Politic
  • Cultural
  • Extern
  • Dosar
  • Opinii
  • Focus
  • Interviu
  • Comunităţi istorice
  • Foto
No Result
View All Result
  • Actualitate
  • Politic
  • Cultural
  • Extern
  • Dosar
  • Opinii
  • Focus
  • Interviu
  • Comunităţi istorice
  • Foto
No Result
View All Result
InfoPrut
No Result
View All Result

Bani europeni pentru interconectarea dintre România și R. Moldova

Ana Marchitan by Ana Marchitan
26 octombrie 2023
in Actual, Economic
0
Condiţii mai bune de studii pentru elevii din Telița, Anenii Noi, grație mai multor donații din România
0
SHARES
137
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter

Uniunea Europeană a semnat trei acorduri de grant, în cadrul Mecanismului pentru interconectarea Europei – Transporturi, în valoare de aproape 45 de milioane euro, în vederea unei mai bune conectări a Republicii Moldova cu UE.

Scopul acestor acorduri este să îmbunătățească legăturile de transport dintre Republica Moldova și România de-a lungul rețelei transeuropene de transport (TEN-T), transmite Agerpres.

Proiectele vor moderniza infrastructura de transport la punctele rutiere Ungheni, Albița-Leușeni și Reni-Giurgiulești-Galați. Aceste investiții vor consolida culoarele de solidaritate UE-Ucraina – rutele care sunt utilizate, de la blocada Rusiei asupra porturilor ucrainene de la Marea Neagră, pentru a transporta mărfurile exportate și importate de Ucraina și de Republica Moldova.

„Mulțumită cooperării strânse dintre România și Republica Moldova, putem demara astăzi faza de implementare a trei proiecte foarte importante care vor spori în mod semnificativ capacitatea și vor facilita fluxurile de trafic de-a lungul frontierei dintre România și Republica Moldova. Este important ca aceste proiecte să fie implementate rapid, deoarece ele vor apropia și mai mult Republica Moldova, stat candidat, de Uniunea Europeană, oferind cetățenilor și întreprinderilor sale un acces mai ușor și mai rapid la piața noastră internă”, a declarat comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean.

Pe partea română vor fi modernizați 18 km de drum, pentru a îmbunătăți serviciile vamale la punctul de trecere a frontierei Ungheni. Republica Moldova va construi un nou drum de acces și un nou punct de trecere peste Prut. Infrastructura existentă de ambele părți ale punctului Albița-Leușeni va fi modernizată pentru a îmbunătăți gestionarea fluxurilor de trafic. Proiectul final va extinde spațiile de parcare din Giurgiulești și va achiziționa echipamente necesare controlului vamal.

Legăturile de transport dintre UE și Republica Moldova au fost discutate în cursul reuniunii de miercuri dintre comisarul european Adina Vălean și premierul Republicii Moldova, Dorin Recean.

De asemenea, recent a fost lansată o nouă cerere de propuneri în cadrul MIE – Transporturi, care va pune la dispoziție peste 7 miliarde de euro pentru proiecte de infrastructură feroviară, rutieră, pe căi navigabile interioare și în porturi maritime sau interioare. Pentru prima dată, entitățile din Republica Moldova se pot înscrie direct pentru a solicita finanțare din partea UE în cadrul acestei cereri de propuneri, în urma semnării Acordului de asociere MIE la începutul acestui an.

Tags: headnewsRepublica MoldovaRomâniatransporturiUE
Previous Post

Posturi de televiziune din R. Moldova, amendate pentru că au promovat ilegal candidații la alegerile locale

Next Post

Republica Moldova are un nou birou la Haga

Next Post
Republica Moldova are un nou birou la Haga

Republica Moldova are un nou birou la Haga

Arhiva InfoPrut

  • Cautăm colaboratori
  • Contact
  • Despre noi
  • Dosare
  • Infoprut.ro
  • Sondaje

© 2025 JNews - Premium WordPress news & magazine theme by Jegtheme.

No Result
View All Result
  • Actualitate
  • Politic
  • Cultural
  • Extern
  • Dosar
  • Opinii
  • Focus
  • Interviu
  • Comunităţi istorice
  • Foto

© 2025 JNews - Premium WordPress news & magazine theme by Jegtheme.