Moscova a lansat din nou o serie de atacuri furibunde la adresa autoritățile de la Chișinău, insinuând că președintele pro-european Maia Sandu ar fi „o rușine” pentru Republica Moldova.
Potrivit purtătorului de cuvânt al diplomației ruse, Chișinăul încearcă să distragă atenția de la propriile eșecuri înaintea alegerilor locale prin pretinse amenințării ce ar veni din partea Moscovei.
„Noi urmărim situația din R. Moldova în preajma alegerilor locale. (…) Autoritățile centrale (din R. Moldova – n.red) participă foarte activ în acest proces, dar așa cum vor ele. Principalul slogan invocat de autoritățile R. Moldova este pericolul rusesc, care nu există. Acestea continuă să elimine orice manifestare de disidență și desfășoară represiuni împotriva oponenților politici”, a mai acuzat Maria Zaharova.
În acest context, reprezentanta Ministerului de Externe de la Moscova a criticat și decizia autorităților de la Chișinău de a suspenda licența de emisie a șase posturi de televiziune din Republica Moldova pe motiv că acestea ar reprezenta interese străine.
„Președintele R. Moldova este cetățean al României, iar canalele rusești promovează interese străine? Unde e logica? Cetățeana României, fiind conducătorul R. Moldova, a redenumit limba moldovenească în română. Și voi mai considerați că posturile rusești promovează „interese străine”? Așa ceva nu poate fi…”, a spus Zaharova în cadrul unui briefing.
De asemenea, purtătorului de cuvânt al diplomației ruse s-a arătat nemulțumită și de decizia Chișinăului de a bloca site-uri rusești, pe care a calificat-o drept „un alt atac la adresa mass-mediei independente și a libertății de exprimare”.
Reprezentanta diplomației ruse a acuzat Chișinăul din nou de „rusofobie” și „marginalizarea limbii ruse”, insinuând că aceste acțiuni „s-au intensificat după ce Republica Moldova a devenit stat candidat la UE”.
Mai mult, purtătorul de cuvânt al MAE de la Moscova a lansat atacuri directe la adresa președintelui Republicii Moldova.
În acest context, Zaharova a insinuat că Maia Sandu a primit „temă pentru acasă” din partea Occidentului să promoveze „o politică rusofobă” în Republica Moldova. . „Maia Sandu este o rușine și o amenințare pentru poporul moldovenesc”, a adăugat ea.
De asemenea, oficialul rus a sărit în apărarea separatiștilor de la Tiraspol și a acuzat-o pe Maia Sandu că vrea să distrugă integritatea teritorială a Republicii Moldova.
„Potrivit Maiei Sandu, integrarea europeană a R. Moldova e posibilă fără Transnistria. Adică pe bucăți, în afara integrității teritoriale a țării. S-a mai declarat că pentru rezolvarea conflictului transnistrean trebuie de debarasat de autoritățile de la Tiraspol și de renunțat la formatul de negocieri „5+2”, excluzând din discuții Rusia și oferind un rol mai important UE. Asemenea declarații sunt foarte periculoase pentru păstrarea stabilității în regiune. (…) Arbitrariul legislativ, rusofobia, represiunile împotriva presei și opoziției au devenit o normă pentru autoritățile moldovenești”, a mai afirmat Zaharova.
Totuși, reprezentanta diplomației de la Moscova a omis faptul că anume Rusia nu respectă integritatea teritorială a Republicii Moldova, menținând ilegal trupe în regiunea separatistă transnistreană.
Reacțiile furibunde ale Rusiei au venit în contextul în care la începutul săptămânii trecute autoritățile de la Chișinău au suspendat licența de emisie a șase posturi de televiziune din Republica Moldova pe perioada stării de urgență. Totodată, au fost blocate 31 de portaluri web, inclusiv 21 gestionate direct de Rusia, pentru că „alterează spațiul informațional al Republicii Moldova”.