Fostul socialist Ion Ceban, candidatul Partidului Mișcarea Alternativă Națională (MAN), ar putea obține al doilea mandat de primar al municipiului Chișinău din primul tur al alegerilor locale.
Conform datelor preliminare publicate de Comisia Electorală Centrală, după procesarea a 304 procese verbale din 305, Ion Ceban a obținut 132.245 de voturi – 50,58%.
Astfel, fostul socialist l-a învins pe candidatul susținut de partidul de guvernământ PAS, Lilian Carp, care a fost votat de 73 930 de alegători, adică 28,27% din electorat.
Amintim că Ion Ceban și-a început cariera politică la Partidul Comuniștilor din R. Moldova (PCRM), condus de Vladimir Voronin.
În 2012, Ion Ceban a migrat către Partidul Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), în calitate de secretar pentru ideologie, urmându-l pe colegul său Igor Dodon, un politician pro-rus în ascensiune la acea vreme.
Ulterior, în toamna anului 2019, Ion Ceban a câștigat fotoliul de primar al municipiului Chișinău pe listele PSRM, iar la scurt timp după învestirea în funcție a părăsit oficial această formațiune.
Totuși, câteva luni mai târziu, Ceban și-a luat de două ori concediu de la primărie pentru a-l ajuta pe Igor Dodon în campania prezidențială din 2020, când a pierdut în fața candidatului pro-european Maia Sandu.
Primul său oaspete la primărie a fost ambasadorul Rusiei în Republica Moldova, Oleg Vasnețov, cu care au stabilit „o agendă comună” de lucru. Apoi au urmat mai multe vizite la Moscova.
Însă, spre deosebire de perioadele anterioare din cariera sa politică, pe durata mandatului de la primărie, Ion Ceban nu s-a manifestat în mod deschis împotriva legăturilor cu Vestul, cu România, cu Uniunea Europeană sau cu NATO. Dimpotrivă, în ultimul an înainte de alegeri, a lansat un partid declarat pro-european cu care și-a propus să câștige cel de-al doilea mandat de primar al Chișinăului.
În fruntea noului său partid, Mișcarea Alternativă Națională (MAN), înregistrat oficial în anul 2022, cu un nucleu format în bună parte din angajați ai primăriei, Ion Ceban declară că „integrarea europeană ar trebui să devină idee națională”. Ulterior, această frază a fost repetată la aparițiile sale publice din 2023.
Totuși, asupra lui Ion Ceban și asupra partidului său planează anumite suspiciuni că ar fi păstrat legăturile cu Moscova, iar „vectorul pro-european” asumat public ar reprezenta doar un „paravan pentru interesele Kremlinului”.
În acest context, noul partid al lui Ceban a atras și atenția Departamentului Trezoreriei al Statelor Unite ale Americii care a anunțat sancțiuni împotriva mai multor persoane și entități care au acționat cu scopul destabilizării R. Moldova în interesul Moscovei.
Autoritățile americane spuneau atunci că formațiunea a primit ajutor din partea consilierilor politici apropiați guvernului rus. Potrivit SUA, o echipă condusă de Igor Gudilin, tehnolog politic rus și fost ofițer FSB, care a fost în R. Moldova pentru a-l consilia în alegeri pe fostul președinte Igor Dodon și Partidul Socialiștilor, „a oferit sprijin pentru un grup politic de opoziție – Mișcarea Alternativă Națională”. Însă, Ion Ceban a calificat aceste informații ca fiind neadevărate.