În cazul unor alegeri anticipate structura politică a viitorului parlament nu va înregistra schimbări semnificative, potrivit Barometrului de Opinie Publicată, prezentat marţi, 15 mai, informează Agenția de Știri Info-Prim-Neo.
Confrom IPP, tematica cercetărilor efectuate a inclus: opţiuni politice; popularitatea principalelor partide şi personalităţi politice; standardele de viaţă şi calitatea vieţii; politica economică şi socială a Guvernului; alte teme de interes major.
Astfel, în favoarea Partidului Comuniştilor s-au pronunţat 39% din totalul celor care au exprimat o opţiune de vot, în creştere cu 2% faţă de sondajul precedent. Partidul Liberal Democrat ar acumula 28% (în descreştere cu 1%), Partidul Liberal – 18% şi Partidul Democrat – 12% (în descreştere cu 4%).
Dintre personalităile politice, de cea mai mare încredere se bucură primarul Chişinăului Dorin Chirtoacă – 45% (în creştere cu 12%), urmat de premierul Vlad Filat – 43%, preşedintele parlamentului Marian Lupu şi liderul comuniştilor Vladimir Voronin – câte 37%. Preşedintele Nicolae Timofti se bucură de încrederea a 35% dintre respondenţi.
Peste 60% dintre respondenţi consideră însă că alegerile în Republica Moldova nu sunt libere şi corecte, iar aproape 60% ar prefera ca ţara să fie condusă de un singur partid.
Biserica şi mass-media rămân a fi instituţiile cu cea mai mare încredere din partea populaţiei, dar studiul relevă o creştere semnificativă a încrederii faţă de guvern, parlament şi preşedintele ţării.
De altfel, aproximativ o pătrime dintre respondenţi au declarat că preşedintele nu a fost ales în conformitate cu Constituţia, iar 49% cred că a fost ales legal. 87% dintre cetăţeni doresc ca preşedintele să fie ales prin vot direct. Aproape jumătate dintre cetăţeni ar dori şi schimbarea sistemului electoral, astfel ca deputaţii să fie aleşi în bază de circumscripţii uninominale şi doar 12% doresc păstrarea actualului sistem.
Barometrul de Politici Publice a fost realizat la comanda Institutului de Politici Publice în perioada 10 aprilie-10 mai pe un eşantion de 1055 de persoane, eroarea maximă de eşantionare fiind apreciată de organizatori de 3%.
Foto: IPP