Situația Republicii Moldova privind negocierile de aderare la Uniunea Europeană s-a numărat printre subiectele de discuție avute de ministrul Afacerilor Externe de la București, Luminița Odobescu, și omologul său tunisian, Nabil Ammar, aflat în vizită în România.
„Ne aflăm cu o săptămână înainte de Consiliul European din 14 – 15 decembrie la care sperăm să se adopte o decizie politică pentru deschiderea negocierilor de aderare a Republicii Moldova și a Ucrainei la Uniunea Europeană. Este un obiectiv de primă importanță pentru România, pentru care au fost făcute demersuri politico-diplomatice intense la cel mai înalt nivel”, a adăugat ministrul Luminița Odobescu.
Oficialii au discutat și despre trimiterea de cereale spre Tunisia, implicările războiului din Ucraina asupra statelor din regiune, dar și despre sprijinul pe care România l-a oferit în transferul cetățenilor tunisieni din Ucraina.
„Am mulțumit României pentru sprijinul în lupta împotriva COVID-ului. Cred că relația noastră este un exemplu excelent de solidaritate între popoare, de țări care lucrează pentru a întări pacea printr-o cooperare rodnică. Trebuie să revenim la aceste relații de bază între state”, a evidențiat ministrul tunisian de Externe.
Cu prilejul vizitei, au fost semnate documente de cooperare bilaterală între România și Tunisia în domeniul învățământului superior, al muncii și formării profesionale, precum și între Institutul Diplomatic Român și Academia Diplomatică din Tunisia.