Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, Universitatea din București și, la egalitate pe locul 3, UMF Carol Davila din București și Universitatea Politehnica București conduc ediția din acest an a Metarankingului universitar, clasament realizat de un grup de experți din mai multe instituții de învățământ superior.
Metarankingul este construit pe baza principalelor clasamente internaționale la care participă universități din România și a fost publicat de Centrul Qualitas al UBB.
Top 10 al universităților este completat de UMF Iuliu-Hațieganu din Cluj-Napoca și Universitatea Transilvania din Brașov, cu același număr de puncte pe locurile 5-6, Universitatea Al. I. Cuza din Iași, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea Tehnică din Timișoara și ASE București, potrivit Edupedia.
Metarankingul Universitar 2023 – punctaj – poziția obținută pe baza punctajului:
- Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca – 22 pct. – 1
- Universitatea din București – 18 pct. – 2
- UMF „Carol Davila” București – 18 pct. – 3
- Universitatea Politehnica București – 18 pct. – 3
- UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca – 15 pct. – 4
- Universitatea „Transilvania” din Brașov – 15 pct. – 4
- Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – 14 pct. – 5
- Universitatea de Vest din Timișoara – 11 pct. – 6
- Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca – 10 pct. – 7
- Academia de Studii Economice din București – 9 pct. – 8
- Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași – 8 pct. – 9
- Universitatea Politehnica Timișoara – 7 pct. – 10
- UMF „Grigore T. Popa” din Iași – 6 pct. – 11
- Universitatea din Oradea – 6 pct. – 11
- Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați – 6 pct. – 11
- Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu – 6 pct. – 11
- UMFST „George Emil Palade” din Târgu Mureș – 6 pct. -11
- USAMV din Cluj-Napoca – 5 pct. – 12
- Universitatea din Craiova – 5 pct. – 12
- UMF „Victor Babeș” Timișoara – 5 pct. – 12
- Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava – 6 pct. – 12
- Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova – 4 pct. – 13
- Universitatea „Ovidius” din Constanța – 3 pct. – 14
- Universitatea „Titu Maiorescu” din București – 3 pct. – 14
- Universitatea Maghiară „Sapientia” din Transilvania -2 pct. – 15
- Universitatea din Pitești – 2 pct. – 15
- USAMV din București – 2 pct. – 15
- Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad – 1 pct. – 16
- Universitatea Tehnică de Construcții București – 1 pct. – 16
- Universitatea „Valahia” din Târgoviște – 1 pct. -16
Până acum doi ani, Metarankingul universitar a fost elaborat independent, sub egida Asociației Ad Astra a Cercetătorilor Români. Acesta a fost publicat inițial sub egida Ministerului Educației, în 2016, dar continuat de Ad Astra. Din 2022 apare, însă, și un metaranking propriu al Ministerului Educației, publicată în primăvara lui 2022, cu rezultate similare celor din metarankingul independent.