Viceprim-ministru, ministru al Economiei,Valeriu Lazăr, a declarat în cadrul evenimentului de lansare oficială a Programului „Femeile în afaceri” că „Ministerul Economiei depune eforturi maxime pentru ca antreprenoriatul feminin să deţină toate premisele necesare pentru transformarea lui într-un important motor al dezvoltării economice şi sociale în Republica Moldova”.
Confom comunicatului de presă al Ministerului Economiei al Republicii Moldova „Femeile în afaceri” este un program al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) cu susţinerea financiară a Guvernului Suediei.
Ministrul Economiei s-a referit la importanţa stimulării dezvoltării antreprenoriatului feminin în Republica Moldova şi abordarea acestei probleme la un nivel cît mai înalt posibil, dar şi la promovarea femeilor la nivelul luării deciziilor în business şi societate, stabilirea şi dezvoltarea relaţiilor de afaceri între femeile-antreprenori, deschiderea şi lărgirea noilor orizonturi de colaborare.
Dl Valeriu Lazăr a precizat că Ministerul Economiei promovează politici favorabile dezvoltării sectorului IMM-urilor şi implicării femeilor în afaceri. În acest context, ministrul s-a referit la noile proiecte de acte legislativ-normative, în special Strategia de dezvoltare a întreprinderilor mici şi mijlocii pentru anii 2012-2020, care prevede un şir de acţiuni menite să încurajeze antrenarea femeilor în afaceri.
Pe finalul discursului, viceprim-ministrul şi-a exprimat convingerea privind perspectivele promiţătoare ale Programului, precum şi speranţa că în viitorul apropiat, prezenţa femeilor în mediul antreprenorial al Republicii Moldova va devein o condiţie sine qua non. Ministrul Economiei a urat succes în implementarea proiectului şi cît mai multe realizări frumoase.
La eveniment au participat reprezentanţii Guvernului Suediei şi BERD, în frunte cu ES Ingrid Tersman, Ambasadoarea Suediei în Republica Moldova, Charlotte Ruhe, Directorul echipei BERD de Susţinere a Micului Business, Claudia Pendred, Director BERD România, precum şi reprezentanţi ai mediului de afaceri din Republica Moldova.
Printre obiectivele principale ale programului pot fi enumerate: oferirea asistenţei prin co-finanţarea proiectelor de consultanţă pentru companii-beneficiare, precum şi implementarea altor activităţi de dezvoltare a pieţei, susţinerea diversificării tipurilor de servicii în consultanţă oferite de către femeile-consultanţi.
În cadrul Programului „Femeile în afaceri”, BERD BAS Moldova susţine companiile beneficiare prin rambursarea de la 60% până la 70% din valoarea totală a unui proiect de consultanţă, suma maximă fiind de 10.000 de euro. Un criteriu important de eligibilitate este ca întreprinderea aplicantă să fie una gestionată de femei sau care se află în proprietatea femeilor ori care au o pondere a femeilor mai mare de 60% în numărul total de angajaţi.
Reamintim că, de la începutul activităţii sale în Republica Moldova, începând cu anul 2005, BERD BAS a sprijinit în jur de 320 de IMM-uri din Moldova din diferite sectoare ale economiei, precum: agricultura, industria alimentară, Tehnologii Informaţionale, comerţul cu ridicata şi amănuntul, industria de confecţii. Valoarea totală a asistenţei BAS oferită până în prezent IMM-urilor din Moldova este de aproximativ de 1,7 milioane de euro.
Foto: rentacarkapitolium.com