Valentin Naumescu, expert în relații internaționale din România, consideră că decizia de deschidere a negocierilor de aderare la UE cu Republica Moldova și Ucraina este „una de încurajare, de moral”, pentru vremurile politice complicate care ar putea veni.
Profesorul a remarcat în acest context că aderarea propriu-zisă a Ucrainei și Republicii Moldova „este încă departe și incertă”.
Astfel, el a explicat într-o amplă analiză că Republica Moldova va trebui să se decupleze în anii viitori de Ucraina și să realizeze alte cinci condiții esențiale pentru a putea adera la UE.
„Pentru a avea speranțe la aderare până în 2030, Republica Moldova va trebui să se decupleze în anii viitori de Ucraina și cred că oricum la asta se va ajunge, după ce vor începe evaluările individuale ale statelor candidate. Chiar și decuplată de Ucraina, aderarea Republicii Moldova la UE până la sfârșitul acestui deceniu va depinde de un cumul de cinci factori:
1. Reformele și mai ales evoluțiile politice și electorale din Republica Moldova, cu accent pe recâștigarea (obligatorie) a alegerilor prezidențiale din 2024 și parlamentare din 2025 de către actuala conducere. Orice schimbare de direcție la nivelul Președinției, majorității pro-europene din Parlament și Guvernului ar produce înghețarea de facto a negocierilor cu Comisia Europeană. Să ne amintim că Serbia este stat candidat din 2012 și a început negocierile de aderare acum 10 ani, fiind, cu o conducere politică duplicitară la Belgrad, cu multe accente pro-Rusia, foarte departe de aderarea la UE… Dacă în ceea ce privește realegerea Maiei Sandu în noiembrie șansele sunt mari (deși va avea nevoie de sprijinul suplimentar al unei a doua forțe politice în turul al doilea), pentru alegerile parlamentare din 2025 problema majorității pro-europene este majoră, având în vedere că partidul de guvernământ PAS a ajuns la doar 25%.
2. Evoluțiile politice și electorale din UE și menținerea opțiunii pro-lărgire la nivelul întregii Uniuni. Sunt de urmărit alegerile europene din 6-9 iunie 2024 dar și alegerile din statele membre între 2024-2027, decisive. Forțele politice naționaliste sunt în creștere cam peste tot iar lucrul acesta se va reflecta în structura viitorului Parlament European. Să vedem, de asemenea, orientarea viitoarelor guverne din Olanda și Austria, să vedem coaliția din Germania după alegerile din 2025, sau cine câștigă alegerile prezidențiale din Franța în 2027 etc. Nu mai vorbim de Ungaria și Slovacia. Pentru ca procesul să se finalizeze cu succes, este nevoie, așa cum știm, de unanimitate, inclusiv la ratificarea unui eventual Tratat de Aderare. Greu, foarte greu de conceput în momentul de față o asemenea unanimitate. Tot la acest punct rămâne de clarificat ce reforme doresc Franța, Germania, Olanda etc. (țările din nucleul european central) să adopte în organizarea și funcționarea UE înainte de aderarea a noi state membre și dacă aceste reforme necesită sau nu revizuirea Tratatului de la Lisabona. Am îndoieli serioase că revizuirea TUE va fi posibilă la orizontul acestui deceniu, dar discuția necesită o analiză substanțială separată.
3. Rezolvarea problemei Transnistriei, într-un fel sau altul, pentru a nu mai exista niciun fel de neclarități juridice privind teritoriul asupra căruia Chișinăul exercită deplina sa suveranitate și în care se va aplica legislația europeană. Este limpede că nu pot adera la UE teritorii pe care se află armata rusă de ocupație (valabil deopotrivă pentru Ucraina și Georgia). Foarte interesantă și de dezbătut sugestia Președintei Maia Sandu privind o eventuală „aderare în doi pași” (după modelul aderării Ciprului în 2004), prima dată cu teritoriul dintre Prut și Nistru, apoi (cine știe când și dacă…) cu Transnistria. Ar fi o formă elegantă și discretă de a scăpa de Transnistria, practic. Dar nu avem deocamdată indicii dacă soluția propusă este fezabilă politic și juridic sau nu. Ar mai exista varianta reintegrării economice pașnice a Transnistriei, cu dispariția de la sine a regimului separatist de la Tiraspol (foarte puțin probabilă), sau varianta militară propusă de Kiev Chișinăului, respinsă de Președinta Maia Sandu.
4. Deznodământul războiului din Ucraina. Actualul război reprezintă în continuare o amenințare majoră, existențială, pentru Republica Moldova, și până nu vedem unde se va opri armata rusă nu se vor putea lua decizii privind lărgirea UE.
5. Relațiile între marile puteri după încheierea războiului din Ucraina, inclusiv pachetul de înțelegeri și aranjamente internaționale (globale și regionale) care vor guverna ordinea politică post-război, cu accent pe relațiile dintre SUA, UE, Germania, Franța, Rusia și China. În mod particular, o importanță deosebită o va avea orientarea noii administrații a SUA, începând din ianuarie 2025, și tipul de relație bilaterală pe care Președintele reales al SUA (indiferent dacă va fi Joe Biden sau Donald Trump, vorbim de un președinte reales) va dori să o aibă cu Moscova, în perspectiva marii confruntări strategice pentru supremație globală dintre SUA și China, care este inevitabilă”, a punctat Valentin Naumescu.
Potrivit profesorului, acestea sunt cele cinci aspecte decisive, fiecare în parte de neocolit, „de care vor depinde perspectivele aderării la UE a Republicii Moldova, obligatoriu decuplată de Ucraina, până în 2030, în cel mai fericit, scurt și optimist scenariu de integrare”.
„Șansele sunt mici pentru „alinierea deplină a astrelor”, dar există. Chiar și fără garanția unei aderări finale depline, perioada de preaderare, care a început deja, va fi însă una foarte benefică, prolifică și fructuoasă pentru Republica Moldova, o perioadă cu oportunități de reforme pe toate planurile și accesare de fonduri importante, o perioadă care va transforma cu siguranță în bine mica republică de peste Prut, așa cum perioada de preaderare a României (2000-2006) a fost probabil cea mai fastă perioadă din istoria noastră, cu cele mai accelerate reforme și cea mai rapidă dezvoltare”, a mai remarcat Valentin Naumescu.
Analiza integrală, ce se referă și la războiul din Ucraina, reforma UE și lărgirea spre Est, poate fi citită aici.
