Ministerul Culturii al Republicii Moldova a inițiat discuții cu Banca Europeană pentru Investiții (BEI), în vederea finanțării proiectului privind reconstrucția Filarmonicii Naționale de la Chișinău.
Potrivit lui Ion Budeci, secretarul de stat al Ministerului Culturii de la Chișinău, proiectul de reconstrucție a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” este unul „important și grandios”.
„Acest proiect este important și necesită surse financiare mari. Vom reveni la acest subiect atunci când vor exista detalii de la BEI. Totodată, menționez că, acest proiect va putea fi implementat la nivel de Guvern. Guvernul trebuie să-și asume responsabilitatea, deoarece este un proiect grandios”, a explicat secretarul de stat de la Chișinău, în cadrul unei conferințe de presă.
Menționăm că, în toamna anului 2020, clădirea Filarmonicii Naționale din Chișinău, ridicată în a doua jumătate a sec. XIX, a ars aproape în întregime, într-un incendiu devastator, care a pornit de la acoperișul unei anexe. Flăcările s-au extins atunci pe o suprafață de circa 3.500 de metri pătrați și au distrus acoperișul, sălile de concert, scaunele, instrumentele muzicale și biblioteca.
Ulterior, Ministerul Culturii al Republicii Moldova a lansat un concurs internațional de proiecte de arhitectură pentru restaurarea Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” din Chișinău.
Astfel, în primăvara anului 2023, proiectul arhitectural de reconstruire al Filarmonicii Naționale al companiei germane Bez+Kock Architekten, cu Thorsten Kock în calitate de autor și Martin Bez – coautor, a fost desemnat câștigător al acestui concurs.