Mărțișorul a fost inclus în patrimoniul cultural imaterial al umanității în decembrie 2016. Dosarul „Practicile culturale asociate zilei de 1 Martie” a fost elaborat în comun de România, Republica Moldova, Bulgaria și Macedonia și înaintat în martie 2014.
Aria de răspândire a tradiției de 1 martie coincide cu teritoriile locuite de români nord-dunăreni și de comunitățile de români sud-dunăreni, indiferent că este vorba de „vlahi” de pe Valea Timocului, de meglenoromâni sau de aromâni.
Răspândit în toate zonele țării, mărțișorul este pomenit pentru prima dată de Iordache Golescu, iar folcloristul Simion Florea Marian relatează în cartea „Sărbătorile la români” că în Moldova, Muntenia, Dobrogea și unele părți ale Bucovinei exista obiceiul ca părinții să lege, la 1 martie, copiilor lor o monedă de argint sau de aur la gât sau la mână. Moneda, legată cu un șnur roșu, un găitan din două fire răsucite din mătase roșie sau albă sau mai multe fire de argint și aur se numește mărțişor, mărțiguş sau marț.
Mărțișorul era pus la mâinile sau la gâtul copiilor pentru a le purta noroc în cursul anului, pentru a fi sănătoși și curați ca argintul la venirea primăverii. În unele zone, copiii purtau mărțișorul 12 zile la gât, iar apoi îl legau de ramura unui pom tânăr. Dacă în acel an pomului îi mergea bine însemna că și copilului îi va merge bine în viață. În alte cazuri, mărțișorul era pus pe ramurile de porumbar sau păducel în momentul înfloririi lor, copilul urmând să fie alb și curat ca florile acestor arbuști.
Folcloristul Simion Florea Marian scrie că mărțișorul servește celor care îl poartă „ca un fel de amuletă”, dar cine dorește ca acesta să aibă efectul dorit „trebuie să-l poarte cu demnitate”.
