Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a calificat așa-zisul congres al pretinșilor deputați de toate nivelurile din regiunea separatistă transnistreană, care a avut loc săptămâna aceasta la Tiraspol, drept „o sperietoare” intens promovată de propaganda rusă.
Maia Sandu a dat asigurări că Republica Moldova este în siguranță, întrucât Ucraina este cea care îi asigură pacea și securitatea. Șefa statului a spus că așa-zisul congres al liderilor separatiști, care a avut loc miercuri la Tiraspol, a fost organizat pentru a solicita bani Moscovei și organizațiilor internaționale, iar propaganda rusă a amplificat acest eveniment pentru a panica societatea.
„Le spun cetățenilor că sunt în siguranță. Suntem cu toții în siguranță, pentru că Ucraina este scutul nostru. Chiar dacă acum Ucraina nu are parte de toate ajutoarele de care ar avea nevoie, aceste ajutoare vor veni. Regimul de la Tiraspol a cerut niște bani. Am văzut că s-a adresat Moscovei și altor entități, organizații internaționale, dar propaganda rusă și-a obținut efectul și a răspândit această sperietoare. Asta va încerca să facă Kremlinul și de acum încolo, mai ales că avem un an electoral, să-i sperie pe cetățenii R. Moldova. Kremlinul ne vrea speriați, fără caracter, conduși de oameni corupți, cu care să se înțeleagă, pentru a-și promova interesele. Noi nu le putem permite să facă acest lucru, noi trebuie să ținem la pacea noastră, iar pacea noastră depinde de unitatea noastră și de capacitatea noastră de a nu ne lăsa mințiți, speriați”, a declarat Maia Sandu citată de presa de la Chișinău.
Președintele Republicii Moldova a mai subliniat că formatul de negocieri 5+2 este nefuncțional, iar miza Chișinăului este acum aducerea treptată a regiunii transnistrene în câmpul legislativ al Republicii Moldova. Maia Sandu a mai adăugat că regiunea transnistreană va trebui să se conformeze legislației R. Moldova pentru a putea beneficia de toate avantajele apropierii de Uniunea Europeană.
„Formatul 5+2 nu poate să funcționeze în situația în care doi membri ai acestui format sunt în război. Rusia a atacat Ucraina și Ucraina nu vrea să participe la acest format. Noi facem ce este bine pentru cetățenii noștri. Reîntregim R. Moldova și întreprindem pași mici în diferite domenii care ar conduce la această reîntregire, ca să beneficiem cu toții de procesul de integrare europeană, care înseamnă beneficii și până să ajungem stat membru și mult mai multe beneficii după ce vom deveni stat membru. Regiunea transnistreană beneficiază de prevederile Acordului de Asociere, pentru ca aceste beneficii să fie păstrate și crescute, stânga Nistrului trebuie să se conformeze unor rigori ale Uniunii Europene”, a afirmat președintele Republicii Moldova în cadrul unei emisiuni TV.
Menționăm că Maia Sandu a participat miercuri, 28 februarie, la summitul regional Ucraina – Europa de Sud-Est din Tirana. În cadrul reuniunii, s-a discutat despre cooperarea regională, calea europeană pentru statele candidate, inclusiv pentru Republica Moldova, precum și despre susținerea continuă a Ucrainei pentru restabilirea păcii durabile pe continentul european.
În aceeași zi, la Tiraspol, s-a desfășurat un așa-zis congres al pretinșilor deputați de toate nivelurile din regiunea separatistă transnistreană. Astfel, separatiștii au adoptat o rezoluție prin intermediul căreia au solicitat Rusiei „să apere Transnistria și cei 220.000 de cetățeni ruși”.