Orașul Bălți din Republica Moldova va fi conectat la o linie electrică de înaltă tensiune de 400 kV cu orașul Suceava din România.
În acest sens, Guvernul de la Chișinău a aprobat miercuri, 7 martie, semnarea Acordului de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare privind realizarea proiectului „Interconectarea rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova și România, Faza II”.
Astfel, în cadrul acestui proiect, va fi construită o nouă linie electrică aeriană dintre Republica Moldova și România, tensiunea de 400 kV, care va interconecta municipiul Bălți și municipiul Suceava. De asemenea, la Bălți, va fi construită o stație electrică cu o capacitate de 400 kV.
De asemenea, vor fi alocați bani și pentru reabilitarea unor segmente a rețelelor electrice de transport de pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv prin înlocuirea elementelor de comutație și protecție precum și a transformatoarelor din stațiile electrice.
Potrivit autorităților de la Chișinău, documentul include și un plan de acțiuni, destinat reformării sectorului energetic, care ține atât de aspecte ale actualizării cadrului juridic, cât și aspecte ale operaționalizării pieței energiei electrice, inclusiv înființarea Operatorului pieței energiei electrice.
Menționăm că valoarea totală a acestui proiect este estimată la 77 milioane de euro. Astfel, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare va acorda un împrumut în valoare de 30,8 milioane de euro. Alte 30,8 milioane de euro urmează a fi contractate prin intermediul Băncii Europene de Investiții în baza unui acord de împrumut. Totodată, Uniunea Europeană va oferi un grant în valoare de 15,4 milioane de euro, prin intermediul Platformei de Investiții de Vecinătate.