Plenul reunit al Parlamentului României a luat act, în ședința de marți, de scrisoarea președintelui Klaus Iohannis prin care Legislativul este informat că forța de reacție a NATO poate intra, staționa sau tranzita România în scopul pregătirii și/sau desfășurării de operații militare, dacă va fi cazul, în anul 2024.
Potrivit scrisorii președintelui Iohannis, transmisă Parlamentului, „în situația apariției intempestive a premiselor pentru declanșarea unei crize majore de securitate, cu posibile implicații asupra independenței și suveranității naționale a României, Consiliul Nord-Atlantic poate lua decizia dislocării pe teritoriul României a Forței de răspuns a NATO, cu capacitate de reacție foarte ridicată – VJTF, în scopul dezamorsării crizei și descurajării escaladării acesteia”.
„În funcție de prevederile planurilor de răspuns în situații de criză, care se pun în aplicare la nivelul Alianței, dislocarea pe teritoriul național a Forței de răspuns a NATO cu capacitate de reacție foarte ridicată poate să includă această Forță de răspuns a NATO în totalitate ori anumite componente ale acesteia, suplimentate cu elemente de comandă-control și de sprijin, care se stabilesc ținând cont de amploarea, tipul și particularitățile operației avute în vedere, în cadrul procesului de planificare operațională de nivel strategic și operativ derulat la nivelul comandamentelor responsabile ale Alianței”, se detaliază în scrisoare.
Forța NATO de reacție rapidă, denumită „Forța Întrunită cu Nivel de Reacție Foarte Ridicat” (Very High Readiness Joint Task Force – VJTF), a fost constituită în anul 2014 după ce Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea și a fost desfășurată prima dată pentru apărarea colectivă a Alianței după ce Rusia a atacat Ucraina în februarie 2022.
Forța de Reacție Rapidă a NATO (NRF) este activată să intervină în baza unei decizii prin consens a Consiliului Nord-Atlantic. Actualmente, Forța de Reacție Rapidă a NATO este dotată cu 40.000 de militari care pot fi mobilizați. Vârful de lance al acestei forțe – VJTF -, condus în 2022 de Franța, a fost dislocat în premieră în istoria Alianței, pe 26 februarie 2022, în România.
În 2024, Forța de reacție rapidă a NATO este condusă de Marea Britanie, care conduce și Steadfast Defender 24, cel mai mare exercițiu militar al NATO după Războiul Rece, în care 90.000 de soldați vor consolida apărarea Europei, punând în aplicare noile planuri de apărare regională.