Republica Moldova a importat în premieră gaze naturale lichefiate (LNG) din Statele Unite ale Americii.
Este vorba despre un volum de testare cu gaze naturale lichefiate. Acestea au fost importate de compania de stat Energocom din Republica Moldova de la compania grecească DEPA.
„Luni și marți vom achiziționa câte 14 mii MWh de gaze naturale din portul Alexandroupolis. În total, sunt circa 28 mii MWh, ceea ce constituie echivalentul a 2,6 milioane metri cubi de gaze. Sunt gaze necesare consumului curent, iar prețul este unul competitiv. Dacă vom agrea o formulă de continuare a acestei colaborări, vom anunța cetățenii în termeni proximi”, a anunțat Victor Bînzari, directorul interimar al companiei Energocom.
Potrivit acestuia, diversificarea surselor de gaze va fortifica și mai mult securitatea energetică a R. Moldova, pregătind operatorii de pe piață de orice evoluții în contextul în care, la sfârșitul anului 2024, expiră contractul de tranzit a gazelor rusești prin Ucraina.
Ulterior, Statele Unite ale Americii a felicitat Guvernul Republicii Moldova pentru prima achiziție de gaz natural lichefiat (GNL) din SUA.
„Cu ajutorul asistenței SUA prin intermediul USAID, această achiziție va ajuta R. Moldova să își diversifice în continuare sursele de gaz și să își consolideze securitatea energetică. Statele Unite continuă să sprijine eforturile R. Moldova de a se elibera de șantajul energetic și de a-și asigura calea către un viitor european”, se arată într-un comunicat de presă al Ambasadei SUA la Chișinău.
Menționăm că compania Energocom din Republica Moldova a început colaborarea cu DEPA în luna aprilie 2023. Anul trecut compania grecească a câștigat mai multe licitații publice de livrare a gazelor în Republica Moldova, atât pentru consum curent, cât și pentru stocare în depozite. Astfel, la 30 noiembrie, părțile au semnat un Memorandum de Înțelegere, prin care își exprimau angajamentul de a intensifica cooperarea în ceea ce privește furnizarea de gaze naturale, inclusiv a gazelor naturale lichefiate.