În contextul Zilei Internaționale a Monumentelor și Siturilor, la Chișinău a avut loc Gala Premiilor Patrimoniului Cultural, unde au fost oferite șapte premii pentru cetățenii și instituțiile care promovează patrimoniul cultural.
Premiul pentru implicarea cetățenilor în protejarea, reabilitarea și promovarea patrimoniului cultural a fost ridicat de Constantin Vlas, Elena Nichifor și Iulian Ciobanu, pentru proiectul Moară cu Aburi din Mereșeni, raionul Hâncești. Premiul Institutului Cultural Român pentru Cercetarea Patrimoniului Cultural a fost oferit arheologului Ion Tentiuc, iar de Premiul pentru Conservarea și Restaurarea Patrimoniului Cultural a revenit Asociației Obștești Monumentum.
Premiul pentru Promovarea Moștenirii Arheologice a fost oferit Agenției Naționale Arheologice, iar Premiul pentru Completarea și Păstrarea Patrimoniului Cultural – lui Vasile Iucal, ambele fiind oferite de Primăria Chișinău. Premiul Mass Media Pro-Patrimoniu a fost oferit Companiei TeleRadio Moldova, pentru emisiunea „Moldova de Patrimoniu”.
Laureatul Premiului Mare al ediției curente a Galei este Reprezentanța Diplomatică a Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, pentru proiectul Biserica Adormirea Maicii Domnului din Căușeni.
Câștigătorii celor șapte premii au fost aleși un juriu, din componența căruia a făcut parte: Sergiu Musteață – arheolog, doctor în istorie, profesor universitar, expert în domeniul patrimoniului cultural, Silviu Tabac – istoric, doctor în istorie, conferențiar cercetător, heraldist de stat al Republicii Moldova, șeful Cabinetului de heraldică din cadrul Aparatului Președintelui Republicii Moldova, Ion Ursu – arheolog, doctor în istorie, conferențiar universitar, director al Institutului.