Expoziţia foto-documentară „Mărturii din Gulag: memoria victimelor regimului totalitar-comunist”, care prezintă dramele victimelor şi supravieţuitorilor basarabeni ai represiunilor politice şi deportărilor în masă din perioada sovietică, s-a deschis miercuri la Palatul Suţu din București, transmite Agerpres.
„Tema nu este străină, pentru că la altă scară istorică s-au întâmplat şi în România deportări. Majoritatea au fost în interiorul ţării la noi, din Banat în Bărăgan, dar, unii, mai ales prizonierii de război ai Armatei Române, au rămas prin Siberia”, a afirmat managerul Muzeului Municipiului Bucureşti, Adrian Majuru.
Majuru a explicat că imaginile şi documentele prezentate pe panourile expuse la Palatul Suţu reprezintă „studii de caz”.
„Sunt preluate de pe teren, povestite de către supravieţuitori (ai deportărilor n.r.), de obicei copii foarte mici când le-au fost luate familiile. Iar distanţele erau uriaşe când au fost duşi în Kazahstan, iar unii dintre ei au ajuns până în Habarovsk, un oraş care se află pe fluviul Amur, la graniţa cu Republica Populară Chineză. Veţi vedea în mărturiile lor detalii, veţi regăsi destine româneşti foarte asemănătoare şi în parametri nu foarte diferiţi legate de plecarea instantanee de acasă cu absolut nimic şi fără un orizont de aşteptare legat de o destinaţie şi mai ales de ce urmează să se întâmple acolo. Ce profesie, sau dacă urmează să mai faci şcoală dacă ai 10 ani. Deci lucrurile au fost lăsate la voia întâmplării şi în măsura în care s-au putut schimba în Marea Rusie, după moartea lui Stalin, de la o regiune la alta, mai tolerantă sau mai puţin cu cei care au fost aduşi”, a mai spus Adrian Majuru.
Imaginile şi documentele expuse din fondurile Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei şi a celor valorificate în cadrul Programului de stat „Recuperarea şi valorificarea istorică a memoriei victimelor regimului totalitar-comunist din RSS Moldovenească în perioada anilor 1940-1941, 1944-1953″ prezintă publicului larg ororile regimului totalitar-sovietic şi memoria acestei tragice perioade în societatea de astăzi.
Organizată de Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, în parteneriat cu Muzeul Municipiului Bucureşti, Ambasada Lituaniei în Moldova şi Ambasada R. Moldova în România, expoziţia a fost elaborată în cadrul proiectului „Cultura memoriei pentru societăţile în proces de transformare democratică: promovarea celor mai bune practici între Lituania şi R. Moldova”, susţinut de Programul „The Development Cooperation and Democracy Promotion Programme” al Ministerului Afacerilor Externe al Lituaniei în R. Moldova.