Documentarul realizat de Dumitru Bădiţa, „Spre Vest, spre Ţara Mamă”, parte a seriei „Basarabeni stabiliţi în România după 1990”, va rula joi, 5 iulie, la ora 22 şi 10 minute, la postul TVR 1.
Autorul documentarului ne-a familiarizat cu datele culese în teren prin intermediul unor articole pe care le puteţi accesa aici, aici şi aici.
Corola de călătorii a lui Dumitru până la sufletul Basarabiei şi înapoi ni se dezvăluie astfel:
Spre Vest, spre Ţara Mamă
Pe la sfârşitul lui ianuarie, am început filmările pentru un documentar în 3 episoade despre basarabeni stabiliţi în România după 1990. Protestele de stradă din Bucureşti depăşiseră climaxul, dar o masă compactă fixată la Universitate agita steaguri şi striga împotriva preşedintelui Traian Băsescu şi a guvernului condus de Emil Boc.
Primul tur de filmări a fost cu adevărat un tur de forţă: seara am ajuns la Bacău, a doua zi interviuri şi filmări, iar seara am intrat în Iaşi. A doua zi filmări şi interviuri, am rămas peste noapte tot la Iaşi, iar dimineaţa am plecat spre Ardeal prin Pasul Tihuţa, locul acela cu multe serpentine unde iarna se răstoarnă tirurile. Am dormit la Tg Mureş, a doua zi iar filmări şi interviuri, iar în ziua următoare am plecat spre Bucureşti prin Predeal. Ninsese şi bucureştenii ieşiseră la munte: din Predeal coada de maşini se termina undeva pe la Comarnic. Urcau bară la bară, într-un cortegiu al nervozităţii şi aşteptării.
Prin februarie am plecat în Basarabia. Mihai Răzvan Ungureanu îi succedase lui Emil Boc la Palatul Victoria. Bărăganul era sub zăpezi, mai multe sate din Buzău şi Vrancea erau izolate. Cu o zi înainte, pe 11 februarie, MRU aterizase în Vrancea şi muştruluise localnicii că nu ies cu lopata la dezăpezire. Noi reuşisem duminică dimineaţa să trecem Prutul, iar la câteva ore în urma noastră drumul spre Moldova fusese închis, din cauza codului portocaliu de ninsoare şi viscol. La Huşi, la staţia de carburanţi, am ţinut eu de pompa de alimentare, până şoferul şi-a şters geamurile de mâzgă. După ce am auzit declicul care semnalează că rezervorul s-a umplut, am tras pompa şi un jet de motorină m-a împroşcat de sus până jos. Am intrat în Basarabia puţind a motorină. Colac peste pupăză, chiar în centrul frunţii, nici mai la dreapta, nici mai la stânga, îmi răsărise un coş mare şi roşu.
A doua zi ningea şi în Basarabia. Am plecat în satul Moara de Piatră, undeva pe lângă Bălţi, împreună cu biologul Mircea Ciuhrii. În România nu se mai făcea politică: era numai meteorologie. Nu îmi mai păsa, de fapt. Mă cufundasem în nesfârşitele istorii basarabene. Spre seară, biologul, are şi omul vreo 70 de ani, nu îşi mai găsea casa copilăriei sale. Am tot căutat printr-un labirint de ulicioare. Nimic. Parcă jucam cu toţii într-un film artistic. A venit o babă şi biologul a întrebat-o unde este casa părinţilor lui. Baba i-a răspuns cam repezit că nu ştie, că ea e rusoaică şi e stabilită în sat abia de anul trecut. Am abandonat. Se făcuse deja seară şi aveam în faţă un drum de câteva ore până la Chişinău. Am mai filmat încă două zile în Chişinău.
În ţară am mai avut două partide de filmări: una la Cluj-Napoca şi una la Brăila. În oraşul natal al scriitoarei Lavinia Branişte, am filmat, pe lângă interviuri, şi secvenţele cu cele trei steaguri: al României, al Republicii Moldova şi al Uniunii Europene. Luasem de la magazia TVR steagurile românesc şi cel european, dar pe cel al Moldovei, unul nou nouţ şi pus într-un plic de hârtie cu antet, l-am primit de la Ambasada RM, din Aleea Alexandru. Trebuia să-l restitui neapărat. La secvenţa cu bicicleta, a jucat şoferul. I-am legat de braţe şi de gât steagurile şi l-am pus să le fluture în mers pe câmpul dintre Brăila şi Galaţi. Îmi trebuia şi o barcă. L-am găsit în portul Brăilei pe nea Andreica, un marinar robust şi dintr-o bucată. Am legat steagurile de nişte beţe de salcie şi le-am înfipt pe marginea bărcii. Marinarul a ieşit cu barca pe o Dunăre umflată de ape şi vălurită de un vânt puternic. Am scos nişte cadre de toată frumuseţea. Îmi mai trebuia o sfoară de rufe şi o fată care să întindă steagurile. Am sunat-o pe Lavinia Branişte. După un telefon persuasiv a obţinut acordul bunicii sale, care a convins-o la rândul ei pe o tânără vecină să facă figuraţia.
După două săptămâni, doamna de la ambasada RM m-a sunat să-i restitui drapelul, fiindcă le trebuia la o ceremonie. Steagul RM, din păcate, fusese sfâşiat de roata din spate a bicicletei, pe miriştea aceea din marginea Galaţiului. Am găsit pe net o fabrică de steaguri, undeva, la capătul Bdului Timişoara. În atelier, câteva femei aplecate peste maşini de cusut. Lucrau de zor. Lumea are nevoie de steaguri. Am cumpărat un drapel minunat.
După filmări, am intrat în bucătăria montajelor. Mii de minute filmate. Stai cu un editor în faţa monitoarelor şi selectezi imagini, le aglutinezi, le combini, ca să construieşti filmul, să fabrici conserva. Nu mai ai în faţa ta pe oamenii aceia vii care te-au primit în casa lor şi au consimţit să îţi vorbească despre ei. Sunt de acum nişte imagini pe care editorul le toacă şi le amestecă. Vizaţi o poveste care să ţină publicul cu ochii în ecranul televizorului. O să-i placă? O să rămână cu ceva? Nu am niciodată certitudini în zona asta. Minciuni, oricum, nu i-am livrat vreodată.
În 27 aprilie, o moţiune de cenzură loveşte fatal guvernul Ungureanu şi la Palatul Victoria ajunge premier Victor Ponta. Schimbarea, neaşteptată nici măcar de beneficiarii ei, produce o undă de şoc şi în TVR. Cad manageri, cade în parlament raportul de activitate, ies la iveală datorii de zeci de milioane de euro acumulate în timp, de-a lungul diverselor mandate, cele mai mari datorii având ca sursă contracte cu sportul. Fiscul popreşte conturile şi paralizează activitatea curentă a instituţiei. TVRul ajunge, iarăşi, ciuca bătăilor. Înjurături, ameninţări, blesteme pe net, articole de blam în media de toate culorile şi orientările, până şi preşedintele României, la o conferinţă de presă, a fost de părere că instituţia ar trebui desfiinţată şi reînfiinţată pe alte baze. Cu un sentiment de revoltă, inclusiv împotriva stării de lucruri din interior, dar şi de neputinţă, am intrat săptămână după săptămână în cabina de montaj. Am făcut eforturi să nu iau personal aceste atacuri, dar nu e uşor să te imunizezi sub valurile oprobiului generalizat, cu atât mai mult cu cât realmente nu ai nicio vină.
Aşadar, multe s-au întâmplat în această jumătate de an în România. Un an care oricum a început urât. Proteste de stradă, apoi două căderi de guvern. Noul premier nici nu a apucat să îşi cunoască bine biroul şi o ţine din scandal în scandal. Opinia publică se pare că nu va avea parte de o vară liniştită dacă puterea politică va iniţia demersurile de suspendare a preşedintelui. Sper ca un documentar despre basarabeni difuzat de hulita TVR aproape de crugul nopţii să vă suscite intereseul. Sunt de văzut nişte români basarabeni normali care au trăit în URSS şi care prin anii 90, dar şi după 2000, au venit în România să îşi caute o soartă mai bună. Mulţi dintre ei sunt doctori, profesori, artişti, studenţi. I-am spus documentarului „Spre Vest, spre Ţara Mamă”. Are 50 de minute. Director de imagine, Eugen Demetercă. Editor de imagine, Alin Caravia. Postprocesare sunet, Cristian Rădulescu. Conducător auto, Marian Tudor.
Joi seara, 5 iulie, la 22 şi 10 minute, pe TVR 1.
