Parlamentarii nu vor mai avea posibilitatea să interpreteze legislaţia şi să tergiverseze procesul de alegere a președintelui Republicii Moldova. Guvernul de la Chișinău a aprobat, astăzi, un proiect de lege pentru modificarea articolului 9 din Legea cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova, transmite Agenția Informațională de Stat MOLDPRES.
Vladimir Grosu, viceministru al Justiţiei, a menţionat, în şedinţă, că modificarea prevede excluderea din lege a sintagmei „precum şi în cazul altor impedimente ce fac imposibilă desfăşurarea alegerilor pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova”. Această modificare vine să execute decizia Curţii Constituţionale, din 24 mai 2012, care a declarat neconstituţională această sintagmă, deoarece contravine Constituţiei, depăşind limitele constituţionale privind procedura de alegere a preşedintelui ţării.
Conform prevederilor Legii în cauză, completează MOLDPRES, drept circumstanţe obiective în care Parlamentul poate amâna şedinţa de alegere a şefului statului constituie decesul, boala, imposibilitatea obiectivă a oricăruia dintre candidaţi sau deputaţi de a participa la şedinţă.
Potrivit lui Grosu, Curtea Constituţională a constatat că şirul circumstanţelor în care nu poate fi ales şeful statului nu are caracter exhaustiv. În opinia Curţii, acest fapt face posibilă eschivarea deputaţilor de la onorarea obligaţiei care le revine, obstrucţionarea şi amânarea procedurii de alegere a şefului statului pentru un termen nedeterminat, a adăugat viceministrul.
Proiectul de lege urmează să fie examinat şi adoptat de Parlament, notează MOLDPRES.
Foto: Karadeniz-press.ro