Orice am zice, dar politica mare a fost făcută de bărbaţi. Nu de bărbaţi simpli, obişnuiţi, cu pălărie, în pantaloni şi, respectiv, cu fuduliile din dotare, ci de mari bărbaţi, nu obligatoriu lungi de doi metri, poate chiar scunzi, dar mari ca spirit, voinţă, patriotism, demnitate. Am pus „demnitatea” ultima în acest şir, deşi trebuia pusă pe primul loc. Naţiunile lumii au făcut salturi istorice când în fruntea lor au avut mari bărbaţi, cu demnitate. Bărbaţii mari au câştigat războaie mari, bărbaţii mici au pierdut războaie mici. Când Dumnezeu vrea să pedepsească un popor îi trimite deasupra lui un conducător lipsit de demnitate.
Tot mai mult la moldoveni prinde ideea că în politică nu există morală, iar unde nu-i morală nu-i nici demnitate. E o premisă nu numai falsă, ci şi extrem de periculoasă pentru că deschide uşa în politică pentru fel de fel de urgii umane. Am urmărit duminică reacţiile bărbaţilor noştri pitici la vizita oficialului rus la Chişinău şi m-au înspăimântat nu atât deciziile ce puteau fi luate, cât uşurinţa cu care unii politicieni sunt gata să se murdărească în numele scopului egoist urmărit. Mi-am adus aminte cu această ocazie de extraordinara poezie a lui Virgil Carianopol „Puritate”. Am decis să sacrific spaţiul pentru editorial acestei poezii. Sunt sigur, uneori o poezie valorează mai mult decât o armată bine instruită şi înarmată, nici nu se compară cu un editorial. Două explicaţii la început: hermina e un fel de animal cu talie mică, foarte preţuit pentru blana lui albă-argintie, iar chinorozul e un fel de funingine foarte fină.
Puritate
Hermina-i doar un pic de viaţă,
Un giuvaer ce dă scântei.
Trăieşte-n nordul plin de gheaţă
Şi-i prinsă pentru-argintul ei.
Ca s-o vâneze, vânătorii
Găsesc un golf de gheaţă-n jur,
Îi dau cu chinoroz pereţii,
Ştiind cât ţine ea la pur.
Hăitaşi cu glasuri, ca de fiare,
Prin aerul vibrând sonor
O-mping apoi, strălucitoare,
Până ce intră-n golful lor.
Cu muşchi puternici, temerară,
Cu gheare tari, în teci adânci
Hermina ar putea să sară,
Să fugă dincolo de stânci.
Decât să-şi murdărească însă
Cu negru albul ei de har
Se aşază pe zăpadă, strânsă,
Şi-aşteaptă moartea ca pe-un dar.
E datul ei, îi scrie-n soartă
Să dea cuvânt la veşnicii:
Mai bine să lucească moartă
Decât murdară pentru vii…
Întrebarea de final ar fi: câţi dintre bărbaţii noştri politici actuali ar prefera să moară pentru a-şi păstra (puritatea) demnitatea decât să rămână vii şi să umble murdari printre noi?
Sursa: Timpul
