Pe fundalul multiplelor dezbateri avute cu diferiţi „patrioţi ai Moldovei”, gurăi, taberi, dubrovski/durakovi, stepaniuci sau pascari la tema „moldovenismului” sau ideilor lor privind realizarea „Moldovei Mari”, dar mai ales din cauza apariţiei recent a unei mişcări pentru federalizarea R. Moldova, care conţine în sine un plan similar de înglobare a unor părţi ale Moldovei istorice ce sunt teritorii ale altor state, mă văd obligat să fac o precizare de ordin istoric de unde vin aceste aberaţii.
Asta aşa, pentru ca lumea să nu arate zăpăcită.
Dincolo de ce s-ar vorbi şi scrie, „moldovenismul” are, în esenţă, două dimensiuni. Prima este una a moldovenismului românesc, care porneşte de la ideea unităţii moldovenilor cu restul românilor, unitate realizată politic la 1859, iar apoi în 1918, în baza unei comunităţi istorice, lingvistice, culturale dintre moldoveni şi ceilalţi români, aşa cum s-a întâmplat cu alte naţiuni care s-au adunat grămadă în întreaga Europă în acea perioadă. Acest moldovenism are ca ax formativ râul Prut şi priveşte teritoriul dintre Prut şi Nistru ca o manifestare firească de continuitate a românismului, respectând tradiţiile şi obiceiurile statuate aici istoric.