Membrii Asociaţiei pentru Politică Externă (APE) consideră că politica paşilor mici întreprinsă de guvernarea de la Chişinău este o soluţie corectă pentru soluţionarea conflictului transnistrean, însă această politică intră în contradicţie cu Legea Parlamentului Republicii Moldova din 2005, care trebuie reactualizată şi ajustată la actualul context, au comentat membrii APE în cadrul unui club de presă.
Potrivit directorului executiv al Asociației de Politică Externă, Victor Chirilă, politica paşilor mici este o soluţie corectă în contextul reglementării conflictului transnistrean, însă această politică poate intra în contradicţie cu Legea Parlamentului din iulie 2005 cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic al localităţilor din stânga Nistrului.
„Această lege, care a fost adoptată pentru a preveni o federalizare rapidă a Republicii Moldova conform planului Iuşcenco din 2005, prevede că procesul de negocieri cu regiunea transnistreană să se desfăşoare în vederea atingerii scopurilor de democratizare şi demilitarizare, iar negocierile cu privire la statutul juridic special al Transnistriei vor avea loc doar odată cu îndeplinirea condiţiilor de demilitarizare. Care prevede, de fapt, onorarea de către Federaţia Rusă a obligaţiilor asumate la Summitul OSCE din Istanbul din 1999 privind evacuarea integrală a armamentului din regiune”, a declarat Victor Chirilă.
În acelaşi context, Victor Chirilă a menţionat că implicarea nu doar a Chişinăului şi Tiraspolului, dar şi a partenerilor externi în politica paşilor mici care prevede prevede discuţii şi despre probleme politico-juridice poate conduce la apariţia unor probleme în condiţiile când legea respectivă nu este respectată.
„ De aceea, în actualul context, legea trebuie reactualizată sau ajustată la context. Astfel încât negociatorii moldoveni să nu fie puşi în faţa unei astfel de dileme. Să aibă flexibilitatea necesară în procesul de negocieri, dar în acelaşi timp este necesar ca acele „linii roşii”, care sunt stipulate în respectiva lege să fie respectate, reafirmate de către actualul Parlament. Aceste „linii roşii” trebuie să aibă sprijinul politic puternic din partea Alianţei pentru Integrare Europeană, în primul rând”, a mai declarat Victor Chirilă.
Tot el a mai precizat că iniţierea negocierilor cu privire la statutul juridic al regiunii transnistrene fără realizarea completă a demilitarizării cerută de Legea din 2005 va lipsi negociatorii moldoveni de o bază legală şi politică solidă şi le va vulnerabiliza statutul la masa de negocieri.
Foto: Europa Liberă