Ne-am obişnuit atât de bine cu uzanţa „politică” ca alţii să decidă în locul nostru direcţia pe care ar trebuie să o ia politica noastră „naţională” externă şi internă, încât astăzi dacă nimeni nu ne dictează ce ar trebui să facem ne simţim singuri, ai nimănui, ignoraţi şi bătuţi de soartă. Uneori am impresia că suntem nişte ţărani iobagi, care au fost eliberaţi de vasalitate faţă de boieri şi care la scurt timp se întorc cu coada între picioare la stăpân, plângându-se că nu are ce să facă cu acea libertate, căci ea nu ţine de foame. Aşa şi noi, urmaşii acelor „iobagi” moldo-sovietici aşteptăm să ni se ofere un semnal de la un eventual viitor sau trecut boier slav (rebrănduit :D), ca să începem negocierile post-electorale, că singuri nu ne duce capul, din cauza altui organ, adică al rânzei, să ne aşezăm la masa negocierilor (după cum e la modă să ne exprimăm în prezent) şi să ne spunem obida, să încercăm să ajungem la un consens, eventual democratic, dacă altfel nu se poate. Pe noi trebuie să ne apuce cineva de alt organ sau ne dea măcar un şut în aceeaşi parte a corpului, căci altfel stăm pe loc şi îngheţăm în aşteptarea brizei cu miros de gaz metan care adie din direcţia Kremlinului.
Foto: adiadrian’s blog
A fost la noi Narîşkin! Ei şi ce? Bine că a fost omul! S-a informat, s-a plimbat, a văzut în ce condiţii locuiesc ambasadorii acreditaţi în statele ex-sovietice, a discutat despre viitorul parteneriatului strategic dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă. Semn bun zic eu, …, încă ne mai bagă în seamă, încă suntem importanţi pentru Europa de Est, încă depind interesele şi poziţionarea Rusiei în această regiune de noi, de moldoveni, de coada Europei… . Iar noi ne lamentăm, ne plângem în ambele stări: şi când suntem băgaţi în seamă, şi când suntem ignoraţi. În loc să începem să condiţionăm acel parteneriat strategic, analizând interesul rusului pentru regiune, noi ne ofticăm că Narîşkin a vorbit cu Voronin şi Lupu!
Aş fi ipocrită dacă nu aş recunoaşte că am avut şi eu nişte palpitaţii când m-am trezit şi primul lucru pe care l-am citit în dimineaţa de 04 decembrie 2010 a fost ştirea despre vizita şefului administraţiei prezidenţiale la Chişinău. Am avut emoţii mai mari chiar şi decât atunci când refreşuiam site-ul alegeri.md şi vedeam scorul comuniştilor pe la ora 04.00 dimineaţa, pe 29 noiembrie 2010.
Lumea mă trage de limbă, de mânecă: „Dzii şeva, tu şi crezi despre asta? Ne-au vândut?”
Nu ştiu cine pe cine a vândut, chiar am reţineri să-mi spun opinia despre viitoarea formulă a coaliţiei post-electorale de la Chişinău. Pe mine mă interesează altceva. Ce vrea rusul de la mine?
Şi tot citind analize, ştiri, opinii, mai ales la ruşi, mi s-a creat impresia că prea repede am acceptat eticheta de cobai al Moscovei, pentru că ruşii cam ne contrazic şi trag alarma, spunând că această vizită a lui Narîşkin la Chişinău va pune sub un mare semn de întrebare eficienţa politicii externe a Rusiei în regiune. Şi cam au dreptate… . Deşi unele voci spun că doar au vrut să testeze opinia publică mioritică, dragii de ei s-au ales cu acuzaţii de imixtiune în treburile interne ale Republicii Moldova + discreditarea lui Lupu în faţa partenerilor săi democraţi şi liberali (în care-şi puneau atâtea speranţe că va fi promotorul includerii Republicii Moldova în mai multe proiecte lansate în cadrul CSI) + şi atribuirea Rusiei etichetei de promotoare a comunismului! Cine are mai mult de pierdut în această situaţie în Moldova? Noi, ruşii? Mai este cineva care este de părere că vizita lui Narîşkin nu poate poate fi valorificată în avantajul nostru? Ruşii nu cred în capacitatea de mobilizare a cetăţenilor moldoveni…, dar mămăliga a explodat o dată… . De unde atâta siguranţă că nu va exploda şi a doua oară? Din fericire iobagi în ţara asta mai sunt doar câţiva dintre cei care au prins pâinea de 16 kopeici şi cârnaţ de două ruble douăzeci în perioada sovietică, plus câţiva copilaşi de pe la Grenada, care au fost incapabili să înveţe limba română la şcoală şi nu vor să recunoască că statul a făcut cheltuieli inutile investind în educaţia şi integrarea lor socială, nefăcând altceva decât să-şi latre incapacitatea lor de a asimila ceva cultură în plus.
Narîşkin a plecat! Noi ce facem? Valorificăm sau nu eşecul diplomatic rus sau aşteptăm organigrame propuse de VV?
