Problema limbii în Republica Moldova este una care mă roade. Mă preocupă zi de zi. Intens. Mereu caut răpunsuri şi oricâte mi-aş oferi, niciodată nu sunt suficient de solide pentru a-mi explica normal şi corect această problemă. Literatura citită în acest domeniu cred că mai mult mă impulsionează să găsesc nu răspunsuri, ci soluţii, nu scuze, ci învinuiri. Pe de altă parte, a vorbi şi, în general faptul de a genera o astfel de discuţie, înseamnă a pune nu jar pe foc, ci benzină. Iar faptul că oamenii vorbesc despre situaţia limbii române, despre relaţiile acesteia cu limba rusă, ne demonstrează încă o dată că problema este una sensibilă, controversată şi, mai ales, actuală. Mai pe ţărăneşte – ca o bubă dureroasă care nu-ţi dă pace.
Poate că unii dintre voi vor fi miraţi de următoarea afirmaţie, dar aşa şi este – monolingvismul este o excepţie, plurilingvismul o normalitate. Acest lucru e valabil pentru toată lumea, iar Republica Moldova nu face excepţie. Desigur, situaţiile sunt întotdeauna diferite şi particulare. Problema e alta – moldovenii noştri nu vorbesc corect nici româna, nici rusa. Pentru a fi bilingv în adevăratul sens al cuvântului, mai întâi de toate trebuie să vorbeşti calitativ limba maternă. Altfel spus – un monolingvism bun este prima condiţie a plurilingvismului. Mă întreb, deţinem noi aşa ceva? Vorbim perfect (sau, mă rog, bine) limba română încât să ne pretindem bilingvi? A fi bilingv nu înseamnă a şti să saluţi în limba rusă, să fredonezi câteva versuri din melodiile lui Kirkorov sau să vorbeşti cu „paţan”, „holodinlic” şi „tacikă”. Dar noi ne dăm mari! Ne unflăm în pene şi ne rotim ca păunii să ne vadă toţi prostia. Că doar e arătoasă, nu?
Vreau să mă înţelegeţi corect – uneori, într-o exprimare argotică, aceste cuvinte dau expresivitate mesajului pe care vrem să-l transmitem. Uneori, în cercul de prieteni dorim să ne simţim liberi şi să mai utilizăm un cuvânt două. Poate că e normal. Poate nu. Oricum, atâta timp cât în Republica Moldova standurile de ziare vor fi ticsite cu reviste şi ziare ruseşti, atâta timp cât avem Pervîi Kanal, dar nu şi TVR sau atâta timp cât Russkoe Radio, Avto Radio, Golos Rossii şi Evropa Plus (şi încă mai sunt multe!) vor răsuna în casele noastre, intoxicându-ne cu o altă limbă, o altă cultură şi o altă mentalitate care nu ne aparţin, nici nu avem vreo şansă să vorbim corect româneşte. Nu spun că în Republica Moldova nu există oameni care o vorbesc frumos, cu drag. Dar, raportat la numărul de cetăţeni, acest număr este mult prea mic ca să nu ne facem griji.
Zilele trecute la nişte prieteni basarabeni, stabiliţi în Suceava, le venise un unchi în vizită. Printre noi se afla şi un român de aici, din Suceava. Discuţia decurgea normal, vesel, iar la un moment dat au început părerile despre economia mondială, despre puterile armate etc. Unchiul povesteşte că în „Kitai” oamenii muncesc mult. Suceveanul nu înţelege unde, iar unchiul îi răspunde firesc şi oarecum deranjat (nu ai înţeles ce am spus?) „în China”. Acum mă întreb altceva – de ce alegem să folosim un cuvânt într-o altă limbă din moment ce îl cunoaştem foarte bine în limba maternă? Aş înţelege acest comportament lingvistic atunci când pur şi simplu în limba ta acest cuvânt nu există sau, se mai întâmplă, nu-l cunoşti.
Aşa se transformă limba română din Basarabia într-o limbă hibridă, deranjantă la auz. Aşa „mor” limbile. O limbă nu dispare pentru că a murit, aşa dintr-o dată, toată comunitatea care o vorbea, ci pentru că indivizii renunţă la propria limbă pentru a utiliza alta mai valoroasă, mai prestigioasă. Aşa susţin specialiştii. Eu cred că astăzi românii din Basarabia renunţă la propria limbă (sau o schimonosesc) din proprie inţiativă. Au trecut anii când ni se puneau baionetele la tâmplă pentru că vorbeam româneşte. Şi, din păcate, astăzi mai mult ca niciodată, limba noastră e în pericol.
Dacă vreţi un exemplu, uitaţi-vă la găgăuzi. Câţi dintre ei mai vorbesc astăzi găgăuza? Dacă mergi la Comrat auzi numai limba lui Tolstoi şi pe ici pe colo găgăuză şi română. Cum de o minoritate a fost „cotropită” de o altă minoritate din punct de vedere lingvistic, într-o ţară unde populaţia majoritară reprezintă 76%, iar ruşii 5,9% ? Cum de Universitatea din Comrat, înfiinţată special pentru etnicii găgăuzi, funcţionează cu predare în limba rusă?
Mă mai întreb unde ne este spiritul naţional? Unde şi care ne este cultura? Din moment ce majoritatea se exprimă cam aşa: „Da şi îni trebe să mă duc la vot? Lasâ câ or vota nacialnişii” mă tem că suntem deja o societate pierdută, iar limba de dincolo de Prut chiar va deveni într-o zi „moldovenească” sau mai ştiu eu cum (deşi utilizarea numelui de „limbă moldovenească” ar însemna batjocorirea istoriei şi a poporului român). Sinceră să fiu, nu cred că există altă societate în afară de moldoveni care să aibă la fel de puțin respect față de limba lor, care să fie la fel de indiferenți precum moldovenii. Acest lucru mă întristează la fel de mult ca și cum poporul român ar fi murit deja.
Sursa: Lilia Cazacu
Foto: Radio Sufleţel
