În perioada 23 -26 august 15 funcționari din Parlamentul Republicii Moldova vor efectua o vizită de studiu la Parlamentul României, se arată într-un comunicat emis de Asociația Convergențe Europene.
În cadrul vizitei de studiu „Experiența de integrare europeană a României. Modulul Parlamentar” participanții vor participa la dezbateri privind procesul de integrare europeană, funcționarea Parlamentului României, bune practici din sistemul legislativ românesc și impactul deciziilor la nivel european asupra Republicii Moldova. Vor avea loc dezbateri și prezentări ale unor parlamentari români, consilieri parlamentari, înalți funcționari, precum și ale unor experți recunoscuți în domeniile menționate.
Proiectul are drept scop consolidarea relațiilor dintre participanți și persoanele-resursă prezente, valorificarea intereselor comune de ordin profesional și cultural. Totodată, beneficiarii vor cunoaște elemente din patrimoniul local românesc, ca parte a celui european.
Activitățile prevăzute se înscriu în seria demersurilor organizatorilor în vederea apropierii dintre tinerii de pe cele două maluri ale Prutului, a schimbului de experiență și opinii dintre aceștia, precum și a promovării unei mai bune înțelegeri a procesului de integrare europeană a Republica Moldova.
Proiectul este organizat de către Asociația Convergențe Europene, în colaborare cu Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina.