Gata, deja am trecut și de majoratul american. Acum chiar nu mai avem nevoie de tutelă. Acum suntem liberi, independenți să facem ceea ce vrem. Dar știm ce vrem?
Moldovenism
Ei spun că-s moldoveni. Eu tot sunt moldoveancă. Cu toții noi suntem moldoveni. Dar până la urmă se pare că există o problemă de optică. Dacă suntem moldoveni în contextul românității e un lucru logic, dacă ne privim ca națiune aparte, atunci probabil și bavarezii sau alsacienii ar trebui să se considere națiuni aparte.
„Moldovenii” de la noi sunt mai degrabă „rusoveni”, ei nu au făcut nimic să integreze vorbitorii de limbă rusă în comunitatea națională. Să iubești Moldova nu înseamnă să vorbești în rusă și să fluturi drapele de origine dubioasă. Să iubești Moldova înseamnă să respecți drepturile celorlalte etnii, dar să le oferi și dreptul suprem de a învăța limba statului care i-a adoptat.
Ei au trimis vreodată voluntari să-i învețe pe vorbitorii de limbă rusă româna? Au trimis loturi de carte ca acei copii, vorbitori de limbă rusă, să poată învăța româna, ca să se integreze? Atunci când au fost la guvernare au gândit și aplicat programe educaționale în acest sens?
Ei folosesc acești oameni. Lor le este convenabil ca aceștia să nu se integreze, căci, altfel, cine îi va mai vota, pe cine ei îi vor mai speria?
La o emisiune la televiziunea publică, Ion Ungureanu spunea cu referire la moldoveniști următoarele: „Fiecare moldovean să-și pună undeva scris în casă: N-am viitor până când mă închin minciunii!” Tot el adăuga: „E frumos să fim împreună și e urât să fim dezbinați.”
Continuare FLASH-MOB