Astăzi, 02 septembrie 2012, Tiraspolul marchează 22 de ani de independență autoproclamată. Cu această ocazie mai mulți oficiali ruși, din Duma de Stat și din executiv, s-au adresat populației din Transnistria, scrie REGNUM.
Printre aceștia se numără și Dmitri Rogozin, care deși nu a luat parte la manifestările organizate de către autoritățile nerecunoscute de la Tiraspol, a transmis un mesaj video către cei prezenți.
Reprezentantul special al Președintelui Federației Ruse pentru Transnistria, Dmitrii Rogozin, și-a exprimat speranța că ceea ce a fost acum 22 de ani se va converti în pace și lipsă de orice fel de agresiune împotriva republicii Transnistrene, astfel încât să apară condiții reale pentru dezvoltarea economică a regiunii, iar legăturile cu Rusia vor crește.
Conform declarației lui Rogozin, citate de REGNUM, locuitorii din Transnistria nu și-au trădat Patria, prin declararea independenței, dar au demonstrat loialitate și dorință sinceră de a păstra marele stat sovietic: ”Ceea ce s-a întâmplat ulterior cu acest stat nu aruncă o umbră asupra Transnistriei, deoarece transnistrenii au demonstrat că sunt patrioți și rămân a fi toți acești 22 de ani. Uniunea Sovietică nu mai există, dar Transnistria a rămas. De aceea mulți dintre cei care înțeleg că drama destrămării Uniunii a fost un proces realizat de mâna unui om, la fel înțeleg ce au făcut atunci dvs. și apropiații dvs.. V-ați apărat onoarea, dreptul vostru de a fi tratați cu respect, de a trata cu respect patria voastră mică.”
În mesajul său video, Rogozin a transpus evenimentul care are loc în Transnistria în contextul Proiectului Uniunii Eurasiatice al lui Vladimir Putin: „ Probabil ceea ce au făcut acum 22 de ani locuitorii Transnistriei, vor trebui să realizeze și copii noștri în viitor. Trebuie să ne gândim la o țară mare, la o zonă unită eurasiatică, la Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă, care, de asemenea, se va extinde, pentru că marea lume eurasiatică vrea ca noi să fim împreună”, a mai spus Rogozin.
La finalul alocuțiunii sale, Dmitri Rogozin, a făcut referință și la vizita premierului moldovean la Moscova, Vlad Filat, care va avea loc la data de 11 septembrie curent, la invitația omologului său rus, Dmitri Medvedev.
”În zilele apropiate îl așteptăm la Moscova pe președintele executivului Republicii Moldova, iar tematica reglementării conflictului transnistrean va fi abordată, și asta deoarece autoritățile ruse nu iau mâna de pe pulsul evenimentelor care au loc în RMN. Sperăm ca această vizită ne va oferi noi speranțe pentru întărirea păcii pe ambele maluri ale Nistrului și prin aceasta se va recunoaște corectitudinea pașilor care au fost adoptați acum 22 de ani,” a concluzionat Rogozin.
Mesaje de salut pentru autoritățile nerecunoscute de la Tiraspol au mai transmis: președintele Dumei de Stat a Federației Ruse, Serghei Narâșkin, precum și lideri ai unor fracțiuni parlamentare, așa ca Vladimir Jirinovskii, lider al PLDR și Ghennadi Ziuganov, lider al PCFR.