Promovată de intelectuali tineri, spălați la vocabular și cu studiile la zi, pare chiar foarte atractivă și bine structurată la prima vedere. În realitate, nu este altceva decât o reluare a unor vechi teze cominterniste peste care s-a așternut o piele tânără, dar care poartă același genom.
Pe scurt, această „a treia cale” susține că românii s-au purtat ca niște colonizatori în Basarabia, că au încercat să impună (mai mult sau mai puțin cu forța) o constructivă identitară străină populației dintre Prut și Nistru. Conform acestor teze, la începutul secolului al XIX-lea când Basarabia a fost anexată la Imperiul Țarist populația de aici nu avea o structură identitară definită. Mai mult, nici în restul provinciilor locuite de vorbitorii de limbă română nu ar fi existat o conștiință identitară românească. Manualul spune clar: secolul al XIX-lea este secolul de formare a națiunilor, națiunea română nu avea cum să existe.
Mergând pe urmele acestui raționament, avem o populație vorbitoare a unei limbi unice în arealul geografic carpato-danubiano-pontic, populație lipsită de identitate, înapoiată din punct de vedere politic-administrativ, aproape primitivă și complet lipsită de cultură.
