Timpul a trecut într-o clipită, iar situaţia din Republica Moldova, chiar dacă după „schimbarea” politică din 2009 lăsa impresia că lucrurile se vor îndrepta înspre mai bine, a fost o mare dezamăgire pentru cei care într-adevăr sperau la un viitor democratic. Din pacate, democraţia, după data de 7 aprilie aş putea s-o compar cu creştinismul din ţară – suntem creştini doar cu numele, credinţa noastră fiind plină de tradiţionalism şi pagânism. Ar fi multe de discutat pe tematica politicii, însă deja sunt sătul de un asfel de subiect, pentru că toţi suntem buni de criticat, dar nimeni nu se uită în propria curte sa-şi vadă mizeria.
Din fericire pentru mine şi fratele meu mai mic, părinţii au facut un mare sacrificiu, pentru care le voi fi recunoscator toată viaţa şi îi voi cinsti restul zilelor pe care le mai au de la Dumnezeu. La 12 ani (1995) am plecat la studii în România şi anume in Bucureşti, o dată din cauza ameninţărilor adresate parinţilor care lucrau în trustul Radioteliviziunii Naţionale din convingeri unioniste, cât şi ca urmare a eşecului primului Parlament şi a lipsei de dorinţă a primului Preşedinte Mircea Snegur de a înfaptui cu adevărat Unirea (inclusiv a lipsei de voinţă politică de cealaltă parte a Prutului, implicit a lui Ion Iliescu). Copil fiind, nu voi uita niciodată Podul de Flori din 1990, unde fericirea din ochii oamenilor se manifesta până la lacrimi, iar cromatica tricolorului se îmbina pâna la excelenţă cu emoţiile participanţilor. Sunt foarte curios cine îşi mai aduce aminte de acele vremuri şi câţi dintre acei oameni mai sunt în viaţă astazi.
Astfel, 16 ani au trecut, iar eu m-am întors acasă, unde, din păcate, multe au rămas la fel, dar altele s-au schimbat în mai rău. Am găsit o naţiune dezbinată, învrăjbită, românofobă şi dezinteresată de aflarea adevarului istoric, deformarea acestuia fiind în continuare promovată de conducătorii şi liderii neamului „moldovenesc”. Există o expresie englezeasca pe care aş putea să o compar cu situaţia de acum, şi anume „elefantul din cameră”, despre care nimeni nu vorbeşte, mai toţi îl ignora şi poate cei mai mulţi nu-l vad. Se înţelege, desigur, că multora ne scapă ce-i mai important. Cam asa îmi apare intelectualitatea şi clasa politică per ansamblu la ora actuală, cu precadere mulţimea de oameni educaţi, destui erudiţi, care discută probleme sociale, politică sau filozofie prin blog-uri si forumuri de pe web. Multe subiecte discutate, puţine elemente importante surprinse, înca şi mai puţine propuneri de soluţii concrete. Ne place să vorbim, iar de la vorbă la fapte e cale într-adevar lungă.
Anii petrecuţi în Bucureşti mi-au oferit o şcolă românească, poate nu perfectă, caci şi sistemul din învăţământul românesc are lacune, dar comparativ cu cel din Moldova, există o mare diferenţă. De asemenea, viaţa din metropola română m-a făcut să mă simt cu adevărat român, m-a învăţat să gândesc şi să mă exprim liber, dar mai ales am înţeles cât de important este pentru fiecare în parte că atunci când cineva încearcă să-ţi impună ceva greşit, iar tu îţi dai seama de aceasta, să poţi spune NU, fară repercursiuni.
Am învăţat ce înseamnă să respecţi şi să fii respectat, am invăţat că nu tot ce zboară se şi manâncă, am învăţat că dacă laşi capul plecat vei fi călcat în picioare, adică strivit, şi e mai rău decât să-ţi taie capul?, iar un alt lucru pe care îl consider foarte important este că atunci când cunoşti un grup de oameni cu interese comune, cu idealuri, cu speranţă pentru viitor, care cunosc adevarul istoric şi credinţă în Dumnezeu, pot fi uniţi până la capăt şi nimeni nu-i poate dezbina.
Recunosc, România, ca şi orice altă ţară are problemele sale, în mod special în momentul de faţă, ca şi Republica Moldova de altfel, motivul problemelor este cât se poate de evident – clasa politică. Ani de-ai rândul, clasele politice, iar istoria o demonstrează, nu şi-au vazut decât de interesul personal. Vă întrebaţi care este cauza? Răspunsul din nou este simplu, NOI. Da, da, eu si tu, acel ce vei citi aceste rânduri. De ce noi ? Bine poate nu eu sau tu, cel/cea care are anumite principii, dar cu masele cum ramâne? Dar noi toţi împreună alcatuim aceste mase. Cât despre oamenii simpli de la ţară, cărora nu le pasă decât de prezent, celor cărora le-au fost spalate minţile şi implementate adevaruri false, situaţia e cu totul alta. Aici e problema problemelor, iar reeducarea lor ţine numai de noi, în care a intrat lumina adevarului, zic eu.
De aceea m-am bucurat nespus de mult, când pe data de 25 martie, anul curent, s-a organizat prima mişcare masivă unionistă, Marşul Unirii, prin care au fost marcaţi 94 ani de la UNIREA Basarabiei cu România, la care am participat şi eu. Chiar dacă au existat şi incidente cu aşa zişii « Patrioţi ai Moldovei », pe care îi condamn, la fel ca şi pe politicieni, că nu vor decât să ne dezbine, numindu-se statalişti prin falsificarea adevarul istoric.
Cu toate astea, s-a văzut clar că suflul românesc este viu şi se răspândeşte din ce în ce mai mult printre tineri. Este necesară continuitatea unei asfel de mişcări pentru a ne câştiga dreptul de a fi români, chiar dacă deja sunt destule persoane care au cetăţenia română. Dar cum orice pădure are uscăturile sale, îmi exprim dezacordul total faţă de cei care au obţinut cetăţenia strict pentru scopul de a pleca în Europa sau pentru a accesa pensia româneasca şi sunt indiferenţi, ba mai rău, declară că sunt moldoveni atunci cand este pusă în discuţie naţionalitatea.
O să mă întrebaţi, de ce n-am rămas în România? Ţin să vă spun că indiferent cu cine m-am întalnit am oferit acelaşi răspuns, iar aici depinde de fiecare în parte dacă vrea să înţeleagă sau nu. În acest caz trebuie să apelăm la istorie, să vedem cine a locuit pe aceste meleaguri în trecut şi ai căror urmaşi suntem. E un sentiment sublim, pe care l-aş numi chemarea străbunilor. Pur şi simplu am simţit că e timpul să mă întorc la rădăcini şi apropo, nu sunt singurul. De aici, dragi cititori, trebuie să realizaţi că timpurile se schimbă şi că şi voi puteţi contribui la schimbare.
În încheiere vreau sa mă adresez tuturor, dar în mod special tinerilor care nu vor să plece, ci vor să rămână: să-şi întemeieze o familie şi să aibă un viitor aici, să nu se lase influenţaţi de instinctul de turmă, fară de un păstor bun, blând şi înţelept, să cerceteze foarte bine cine sunt, ce vor şi încotro vor să se indrepte. Din punctul meu de vedere, vă îndemn să studiaţi istoria românilor prin intermediul căreia vă veţi da seama singuri de minciunile turnate de-a lungul anilor de « dragii » noştri conducători, să vă informaţi, să vă cizelaţi şi să vă îmbogaţiţi pe zi ce trece cu ceva nou, cu ceva benefic sufletului, pentru că numai aşa veţi realiza că de fapt atât românii, cât şi noi, moldovenii, suntem un singur popor, avem o singură limbă, română, avem aceiaşi scriitori şi artişti, avem aceleaşi aspiraţii şi idealuri şi nu ne dorim decât un singur lucru – UNIREA.
Pentru InfoPrut, Lucian Voloh
