Volumul “Aromâni Meglenoromâni Istroromâni – Aspecte identitare şi culturale”, coordonat de prof. univ. dr. Adina Berciu Drăghicescu, a fost lansat vineri, 28 septembrie, la Palatul Şuţu din Bucureşti. Evenimentul a fost organizat de Institutul “Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni şi moderat de către prof.univ.dr. Nicolae-Şerban Tanaşoca şi prof.univ.dr. Radu Baltasiu
Aşa cum am aflat şi de pe blogul de ,,di culturâ armâneascâ”, ,,nafoarâ di carti va s-hibâ pârâstâsitu ti niheamâ oarâ şi Proiectului Avdhela di-adunu cu expoziţia câlâtoarâ (itinerantâ) cu caduri, lucri şi strañi vecl’i armâneşţâ, andreaptâ di Proiectulu Avdhela, Biblioteca di Culturâ Armâneascâ”.
Volumul lansat reprezintă o colecţie de studii şi documente referitoare la aromâni, meglenoromâni şi istroromâni, acestea fiind în cea mai mare parte rezultatul cercetărilor de teren de dată recentă (anii 2010-2011), cu caracter interdisciplinar efectuate în România, în Peninsula Balcanică şi în arhivele şi muzeele din ţară.
Studiile cuprinse în volum evidenţiază în special aspecte din patrimoniul mobil, imobil şi imaterial al aromânilor, meglenoromânilor şi istroromânilor aflaţi în locurile lor de baştină, dar şi în România, iar concluzia autorilor este una îngrijorătoare: există perspectiva dispariţiei iminente a patrimoniului imaterial şi cultural al acestora.
,,Volumul este destul de accesibil şi pentru a studia problematica în general, cât şi pentru a o aprofunda, deoarece cuprinde numeroase documente şi repere bibliografice. Le poate fi de folos şi celor curioşi, din şcoli şi universităţi, care doresc să se informeze cu privire la comunităţile de aromâni, meglenoromâni şi istroromâni. În cel mai optimist caz, chiar în acest an vom lansa un alt volum din această serie”, a declarat pentru InfoPrut unul dintre autorii lucrării colective, dr. Dorin Lozovanu.
Volumul este însoţit de un DVD pe care sunt înregistrate mărturii de istorie orală, precum obiceiuri din ciclul familial (nunta,naşterea), cele din ciclul calendaristic, sărbatori şi obiceiuri din ciclul agro-pastoral, cântece, jocuri, la care se adaugă imagini cu biserici, cimitire, locuinţe, şcoli, grădiniţe, muzee, ateliere de sculptură.
Volumul va putea fi consultat gratuit în format electronic, în cel mai scurt timp, pe pagina www.hurmuzachi.ro.