Marian Lupu se dovedește a fi un politician care afirmă vrute și nevrute încât, adesea, îmi creează impresia că vorbește numai ca să nu tacă. Soluția lui este să avem în Constituție două limbi – moldoveneasca și româna, cumva după modelul Spaniei. Ideea în sine mi se pare aberantă și revoltătoare. Cum e posibil să mergi până la a declara oficial două limbi de stat aceeași limbă?! Cu toate variațiunile dialectale adevărate sau inventate, limba moldovenească nu poate deveni o limbă de sine stătătoare, față de limba română. În general, în orice țară civilizată și normală, decizia de a oficializa o limbă sau mai multe prin Constituție nu revine niciodată în totalitate clasei politice. Mai ales într-un stat ca R. Moldova, unde se știe că denumirea limbii etniei majoritare a creat și încă mai creează conflicte sociale, este iresponsabil să se facă astfel de declarații. De aceea există Academia de Științe și, în special, Institutul de Filologie. Aceasta este sarcina oamenilor de știință, a dialectologilor, sociolingviștilor, lingviștilor, nu a politicienilor care nu dețin pregătirea și studiile necesare pentru a decide ce limbă avem voie să vorbim sau nu.
Pentru a oficializa o limbă prin Constituție, e necesară întreprinderea unor studii sociolingvistice ample, serioase care să rezolve, măcar parțial, această problemă controversată, stringentă și conflictuală. În acest scop se organizează anchete sociolingvistice la nivel național, cu oameni pregătiți adecvat, obiectivi care să culeagă informații ce ar trebui să reflecte voința și necesitățile unei societăți. Aceste chestionare trebuie prelucrate de cercetători care să concluzioneze și să prezinte societății date exacte, procentual, care să reflecte opțiunile cetățenilor.
Republica Moldova nu poate merge după modelul spaniol. În Basarabia, și așa părăsită de locuitori, împrăștiați prin toată Europa, a mai rămas o mână de oameni care s-au săturat de problemele de ordin lingvistic și identitar. Indiferent dacă ar fi oficială limba română sau limba moldovenească, un segment al populației ar fi nemulțumită pentru că suntem o societate polarizată și e nevoie de timp și de stabilitate pentru (re)echilibrarea societății. Politicienii noștri, din dorința de a atrage de partea lor o categoria sau alta (adepți ai românismului sau adepți ai moldovenismului) jonglează periculos și imatur cu problema lingvistică identitară. Cetățenii ar trebui să fie cei care decid ce limbă vor să vorbească. Dar să oficializeze două limbi când, în realitate, e una și aceeași, devine un scenariu demn de teatrul absurdului sau, mai pe moldovenește, de râsul curcilor.
Autor: Lilia Cazacu, pentru InfoPrut
