„Pe noi mereu ne-au ignorat … şi de data aceasta au procedat la fel! Nu trebuiau să ignore Cahulul…, nu trebuia… . Din cauza asta s-a votat mult pentru comunişti în Cahul… . Comuniştii au fost mult mai uniţi aici şi au câştigat în oraş… . Ai văzut ce s-a întâmplat cu AMN? Gata! Nu mai sunt! Nu trebuiau să se despartă, trebuiau să găsească ceva care să-i ţină uniţi, să nu fie împărţiţi de ambiţii. Iată şi rezultatul! Eu îmi doresc cel mai mult să fie şi la noi ca în America: doar două partide, care să se mănânce între ei, dar nu pentru ei, ci pentru oameni… .”
Naivă sau nu această opinie? Reală sau nu această visare?
„Există sate întregi în care a existat o prezenţă foarte scăzută la vot… . Nu-i mai interesa nimic, iar după asta umblă pe la instanţe şi caută să li se dea! Să li se dea pensii, să li se dea compensaţii, să li se dea ajutor. Toţi vor ca statul să le dea! Dar du-te şi lucrează, ca statul să aibă de unde să îţi dea. Nu! Ei toţi stau şi aşteaptă…, aşa e mai uşor să trăieşti… .”
Stau şi ascult cum vorbesc câţiva locuitori din zona de sud a Republicii Moldova, mai exact de pe malul Prutului. Adun impresii. Nu le adun liniştită, ci dimpotrivă, ceva acolo fierbe în mine şi nu pot să-mi ţin limba după dinţi. Ripostez, apoi regret în sinea mea, spunându-mi că poate era mai bine dacă tăceam şi ascultam fără a mă impune în faţa acestor oameni care simt zi de zi cum e să locuieşti aproape de capul tău, fără a simţi că eşti parte a unui stat.
Cu o săptămână în urmă încă erau în aşteptare… . Cine cu cine se va uni? Se vor uni sau nu? Cu cine vom merge mai departe: cu europenii sau cu ruşii?
Oricât de mult nu ar nega politicienii faptul că problema nu poate fi pusă „ori Est, ori Vest”, cei de la sate exact aşa gândesc lucrurile.
„Este bine să continuăm să fim prieteni şi cu ruşii, dar să ne ţinem de ceea ce am început: adică să mergem în Europa. Eu nu mai plec, niciodată nu o să plec de aici, dar vreau ca cei doi copii ai mei să reuşească să facă lucrurile mai bine decât le-am făcut eu. Eu acum vreau ca Lupu să se unească cu Voronin. Chiar vreau! Şi ştii de ce? Pentru că aşa la viitoarele alegeri lumea nu o să-i mai voteze nici pe unii, nici pe ceilalţi,” spune unul dintre cei doi interlocuitori ai mei, trecut de cincizeci de ani.
Poate lumea nu o să-i mai voteze, dar ei vor avea resursele administrative, ce le va permite să declare că s-a votat pentru ei. Nu sunt atât de departe de noi vremurile în care şi morţii au votat pentru cei vii….
Cu puţin înainte de 31 decembrie 2010 lumea era într-o stare expectativă năucitoare, care nu-ţi permitea să te concentrezi asupra unor lucruri la fel de importante ca soarta ţării. Peste tot domnea acel aer de nelinişte, în care fiecare se întreba ce va fi mâine, la ce ar trebui să se aştepte. Oftatul poate fi şi el enervant, mai ales dacă este practicat în masă, adică de către majoritate…, adică de către cei care au ales PDM-ul nu pentru Marian Lupu, ci pentru ca să fie AIE şi în continuare. Nu am auzit pe nimeni care să fi verbalizat dorinţa de revenire la guvernare a comuniştilor. Da, mai există nostaligi după vremurile „bune” pe care le-au trăit în timpul URSS, dar nu am avut posibilitatea să cunosc cel puţin o persoană care să fi recunoscut că este membru PCRM.
Mai există comunişti în sat?
„Există, nu la fel de mulţi ca anul trecut înainte de alegeri, dar mai sunt… .”
Înseamnă că ştiu să se ascundă bine… .
Au trecut câteva zile de când avem preşedinte pe parlament şi preşedinte interimar… . Respirăm poate nu mai liniştiţi, dar mai lejer, aerul întră mai uşor în piept. Nu sare nimeni în sus de bucurie. Mai aşteptăm puţin…, poate vor vota şi cei care se declară opoziţie constructivă pentru preşedinte.
Ne uităm la NIT.
„Ei, uite la ei! Nicio speranţă! Au pus coarnele şi se împotrivesc. În loc să se gândească la binele ţării, ei îşi frâng degetele şi aşteaptă ca AIE să cadă! Sunt ferm convinşi de iminenţa acestui lucru! Mai bine şi-ar pune mintea la contribuţie să găsească soluţii pentru a soluţiona problemele apărute în cei opt ani cât s-au aflat la guvernare şi şi-au umplut buzunarele! Numai la rău se gândesc, numai rău să facă acestei ţări!”
Respirăm. Avem AIE şi bine ar fi să o avem pentru patru ani… .
„Veţi lucra în diplomaţie?” Dau din cap în semn de negare că nu, explicând că îmi place mai mult cercetarea. „Ştiţi care după părerea mea este cel mai bun diplomat la noi în ţară? Nu ştiţi? Vă spun eu: Natalia Gherman! Este o doamnă excepţională! Foarte bine pregătită pentru această funcţie. Dar despre Leancă ce credeţi? Foarte bun specialist! Foarte bine pregătit! Ştiţi că şi-a făcut studiile la Moscova? Cum să nu fie bun el? Dar ştiţi care este CEL MAI DEMOCRAT STAT din fosta Uniune? Noi suntem! Moldova! Dacă şi ei, europenii, Sarkozy şi cu Merkel au început să îşi bată capul pentru noi e semn bun. Saakashvili a greşit…, mult a greşit! Nu trebuia să pornească războiul. Trebuia să procedeze ca noi, să tărăgăneze procesul, să lase de azi pe mâine, dar să nu înceapă războiul! Unde s-a mai organizat vreo întâlnire de un asemenea rang în fosta Uniune la care să fie invitaţi atâţia diplomaţi europeni? Dar iată ai noştri, în frunte cu Leancă, au reuşit!”
Nu ştiu unde sunt cei care se declară opoziţie constructivă, nu prea îi văd, în schimb am în faţă oameni chinuiţi dublu: de problemele materiale, dar şi de cei care se joacă cu voinţa lor politică, care amplifică însutit teama pentru siguranţa zilei de mâine, pentru viitorul copiilor lor… .
Din capitala de Sud, Cahul, pentru Infoprut,
Angela Grămadă
Imagine: Alionka’s Weblog