În cadrul campaniei „Jurnaliştii pentru şanse egale şi diversitate” a fost realizată o investigație cu privire la copiii străzii din Rep. Moldova. Aceasta fost desfăşurată de Centrul de Investigaţii Jurnalistice cu suportul Programului Egalitate şi Participare Civică al Fundaţiei Soros-Moldova.
Sute de copii din Rep. Moldova trăiesc în stradă. Deşi nu au atins încă vârsta majoratului, aceştia sunt pe cont propriu, iar viaţa lor nu are aproape deloc tangenţe cu copilăria. Îi vedem zilnic hoinărind pe drumuri, prin gări sau prin parcuri. Dimineaţa, când ieşim din casă, ne întâlnim cu ei la ghenele de gunoi, unde caută de mâncare sau adună sticle de vânzare. Asemenea unor pui de cuc, au rămas într-o zi singuri – excluşi din familie, din viaţa socială, fără acte de identitate şi, de multe ori, fără a şti măcar cum să-şi scrie corect numele.
Gunoiştea: şi casă, şi masă
Gunoiştile sunt amplasate de obicei departe de oraşe, pentru ca mirosul, mizeria şi infecţiile să nu afecteze viaţa locuitorilor. Cu alte cuvinte, la periferie. Pentru copiii străzii, însă, aceste locuri au devenit casă şi masă. Zeci de copii ai nimănui scormonesc zilnic prin gunoaie căutând mâncare şi obiecte pe care ar putea să le vândă, în principal sticle şi metal.
Angajaţii Centrului de Plasament Temporar al Minorilor din Chişinău organizează periodic razii pentru a-i depista pe aceşti copii şi pentru a le oferi un adăpost pentru o perioadă de timp. Dar nu e un lucru simplu să-i ajuţi, pentru că, din cauza că au fost stigmatizaţi şi discriminaţi toată viaţa lor, sunt neîncrezători, spune şeful Centrului, Viorel Josan.
„Sentimentul fals al libertăţii, pe care îl resimt aceşti copii atunci când ajung în stradă, îi împiedică să realizeze că un astfel de comportament le compromite viitorul. Ei se organizează în grupuri, în care toţi par a fi „egali”. Astfel, ei cred că şi-au găsit mediul perfect, unde nu vor fi reprobaţi sau stigmatizaţi”.
Într-una din aceste razii i-am cunoscut pe copiii gunoiştii municipale. Îmbrăcaţi în haine rupte, mirosind urât şi cu faţa murdară, aceştia o iau la fugă atunci când observă maşina Serviciului de plasament, care vine să îi ia de aici şi să îi apleseye, cel puţin pentru un timp, într-un adăpost. Din cei vreo zece copii de la gunoişte, doar trei au ajuns la Centrul de plasament.
Gheorghe Mişcoi, şeful gunoiştii municipale, spune că prezenţa copiilor aici este ceva tradiţional şi greu de combătut. Încercările de a-i alunga nu dau efect, pentru că aceştia fug, însă revin noaptea ori a doua zi, în număr şi mai mare. ,,Sunăm la poliţie, avem paznici care-i mai alungă. Dacă nu reuşim, vine poliţia şi îi ia de aici. Cred că sunt nevoiţi să vină aici, dacă ar avea acsă şi amsă nu ar mai căuta prin gunoaie”.
După ce sunt recuperaţi de la gunoişti, din guri de canalizare sau din gări, începe lupta pentru integrarea copiilor. „Majoritatea ajung la noi într-o stare deplorabilă. Aflându-se la gunoişte, ei pierd ideea de igienă. În primul rând, e nevoie să fie dezinfectaţi, să facă o baie, după care li se oferă îmbrăcăminte de schimb pentru perioada plasării. Fiecare dintre ei are o dramă în spate, de aceea încercăm să ajustăm soluţiile ”, povesteşte Maria Sanduţă, inspector superior al Serviciului de profilaxie.
De multe ori, eforturile specialiştilor Centrului nu se soldează cu succes. Rar cine dintre copiii străzii renunţă de bună voie la vagabondaj, mai ales că statul şi familia nu le prea oferă alternative.
„Sunt copii care nu acceptă ajutorul nostru. Şi-au creat un stereotip de existenţă şi le e greu să accepte condiţii normale de viaţă. Cei mai mulţi nu ratează ocazia să fugă de la centrulde plasament, chiar dacă aici au toate condiţiile”, explicăDiana Meleca, psiholog la Centrul de Plasament pentru Minori.
Continuare Centrul de Investigații Jurnalistice
