Puiu Haşotti este membru al Partidului Naţional Liberal din România (PNL) din anul 1990. Devine preşedinte PNL Constanţa şi vicepreşedinte PNL în noiembrie 1994. În prezent, Haşotti este ministru al Culturii şi candidează pentru postul de senator la Colegiul 1 din Constanţa.
Solicitat pentru o scurtă declaraţie cu privire la relaţiile dintre România şi Republica Moldova, senatorul liberal a declarat că fenomenul globalizării influenţează raporturile dintre cele două state şi că cel mai important lucru în acest context este aderarea ,,Basarabiei” la Uniunea Europeană.
,,Basarabia este pământ românesc. Basarabia este parte integrantă a istoriei noastre naţionale. Nu ştiu în ce măsură, într-un viitor apropiat sau mediu, se poate vorbi de o unire între cele două ţări, însă eu cred că aderarea Basarabiei la Uniunea Europeană este un pas deosebit de important pentru ca relaţiile dintre cele două ţări, dintre România şi Republica Moldova, să capete o plusvaloare şi să aibă o notă mult mai mare de colaborare”, a menţionat candidatul USL.
În acelaşi timp, Puiu Haşotti este de părere că aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană nu se va realiza în următorii 10 ani. ,,Nu cred că Basarabia în 10 ani o să adere în UE, nu cred că în 10 ani se va pune politic problema unirii cu România. În plus, acest eveniment înseamnă modificarea graniţelor Europei. Noi vorbim cu foarte multă lejeritate de chestia asta, modificarea graniţelor Europei nu se poate face doar pentru că două ţări doresc.Trăim într-o lume globalizată, totuşi. Cred că cel mai important lucru este aderarea Basarabiei la UE. Odată ce intri în UE, relaţiile dintre România şi Basarabia se pot întări, pot căpăta plusvaloare”, a afirmat Haşotti.
Senatorul de Constanţa a concluzionat declarând că nu toţi împărtăşesc idealul Unirii. ,,Unirea, o vrem noi, dar nu o vor toţi. Ştiu toţi cei din România şi din Republica Molodova ce presupune Unirea?? Că nu e doar îndeplinirea unui vis politic, înseamnă mult mai multe chestii ”, a încheiat acesta.