Zilele trecute am fost atrasă, fără voia mea, într-o discuție spinoasă, controversată și deosebit de sensibilă. În general, evit cu multă grijă astfel de conversații pentru că generează conflicte și, cel mai adesea, sunt inutile. De mai multe ori m-am declarat deranjată de utilizarea limbii ruse de către elevii și studenții basarabeni, veniți la studii în România, mai ales atunci când aceștia vorbesc bine și foarte bine limba română. Subiectul nu este de ieri, de astăzi, fiind un fel de măr al discordiei încă de la începutul anilor ’90, când au venit la studii primele generații de elevi și studenți din Basarabia. Atunci, în primii ani de independență, în primii ani de respiro existau motive credibile, întemeiate: eram românii abia eliberați de sub jugul rusificării și al bilingvismului rus-moldovenesc, limba rusă nu a putut fi eliminată din viața noastră socială și culturală așa, dintr-odată, era o perioadă de acomodare, întâlnită absolut la toate societățile care au cunoscut oprimarea limbii materne.
Astăzi, prin campusurile universitare din toată România, întâlnim uneori studenți veniți din R. Moldova care preferă să converseze între ei în limba rusă. Personal, i-am întâlnit nu doar în campus, dar și în autobuze, magazine sau pe stradă. Și vreau să fac o precizare importantă: nu-i putem băga în aceeași oală pe toți elevii și studenții, pentru că mulți au o cultură a vorbirii în limba română frumoasă, aparte. Dacă le reproșezi acestor tineri că din moment ce ai venit la studii în România, ar trebui să lași năravurile și limba rusă acasă, atingi un subiect atât de sensibil, încât revolta lor, adesea, întrece așteptările. Încep să-ți aducă argumente – că vorbesc cum le place și ce limbă le place, că oricine are dreptul să vorbească în orice limbă, că dacă ar fi folosit limba engleză sau franceză nimeni nu le-ar spune nimic, cum utilizează limba rusă, cum e tragedie deja și multe alte argumente pe care nu mai are rost să le amintesc aici.Chiar zilele trecute, în autobuz, doi elevi de le vreun liceu, vorbeau în limba rusă, râzând fericiți și satisfăcuți că nimeni nu-i înțelege, că lumea probabil se întreabă cine sunt și cum de știu altă limbă decât româna și cât de „bune” sunt fetele din autobuz. Îmi venea să-i pălmuiesc, sincer, pentru că acel comportament nu ne face cinste nouă, ca societate, ca români înstrăinați, ca români care stau la cozi interminabile la Autoritatea Națională pentru Cetățenie, cerându-și drepturile la limbă maternă și la cetățenie română.
Eu știu un lucru – bursele de studii se acordă de către Guvernul României doar etnicilor români din afara granițelor și, nicidecum pentru promovarea limbii ruse. Desigur, trăim într-o societate democratică și există dreptul de a-ți alege limba de comunicare, însă nu poți jigni o societate, societatea română care este, în realitate, cea care oferă aceste burse, guvernul este doar instituția care mijlocește acordurile dintre două state. Iar dacă societatea românească se simte jignită de limba rusă, trebuie să-i respecți poziția. La fel e și cu cetățenia română. Pentru că se numește română înseamnă că limba ta de comunicare este tot română.
Cine știe puțină istorie românească, mai știe că englezii sau francezii nu i-au cotropit niciodată pe români, deci nu există motive de a le respinge limba. Chiar și turcii care ne-au ocupat sute de ani, au fost interesați de aspectul economic, de dările pe care le luat de la principatele române aflate sub stăpânire. Rușii însă, au furat României de mai multe ori Basarabia, Bucovina și nu le-au luat pur și simplu aceste teritorii, ci ne-au umilit, ne-au deznaționalizat, ne-au deportat în Siberia, ne-au șters identitatea etnică și lingvistică, impunându-ne limba lor. În România nu vei întâlni pe nimeni care să-i urască pe turci, însă pe ruși nu i-au iubit niciodată pentru că ocuparea Basarabiei și a Bucovinei nu este un lucru care poate fi uitat. De ce urăsc românii limba rusă? Pentru că după mai bine de jumătate de secol în care Basarabia le-a fost luată, la începutul anilor ’90, când s-a destrămat URSS, românii din acest teritoriu au devenit altceva – au devenit moldoveni, vorbitori de limbă moldovenească, au devenit atașați față de limba și cultura rusă, sub influența unor mari presiuni din partea autorităților sovietice.
În situațiile de colonizare, majoritatea puterilor politice și-au impus în colonii, în primul rând limba, pentru că limba este simbolul unei națiuni, iar soarta limbii e și soarta națiunii care o vorbește. Un exemplu în acest sens ar fi Marea Britanie, Spania, Portugalia etc. care și-au impus limbile în coloniile din America sau din Asia și Africa. Imperiul Țarist și, ulterior, Uniunea Sovietică a subjugat mai bine de 100 de limbi naționale, modificându-le după bunul plac, încât astăzi, utilizarea limbii ruse în multe țări ex-sovietice este un subiect foarte sensibil și care generează cu ușurință conflicte etnice (un simplu exemplu ar fi țările baltice).
Există, desigur, și situații în care trebuie să utilizezi limba rusă. Eu însămi am rude în Federația Rusă cu care comunic numai în limba rusă. De asemenea, cu prietenii în Franța vorbesc în limba franceză. Acest fapt nu mă determină însă să uit că, în general, trebuie să vorbesc în limba română, atât pentru că este limba maternă, cât și pentru că mă respect pe mine însămi și pe românii din jurul meu. Cunoașterea unei limbi străine este o dovadă a competențelor lingvistice umane, este un atu și un lucru minunat, indiferent de limbă. Eu cred cu tărie că nici o altă limbă, indiferent cât de bogată este din punct de vedere cultural sau cât de des utilizată este, nu poate și nici nu trebuie să înlocuiască limba maternă.
Lilia Cazacu, pentru InfoPrut