Proiectul «Energie şi biomasă» finanţat de Uniunea Europeană se va extinde, în anul 2013, la alte 12 localităţi şi va acoperi, astfel, întreg teritoriul Republicii Moldova, relatează Agenția de Știri INFOTAG.
Tot «INFOTAG» transmite cu referire la organizatorii proiectului, că în această săptămână proiectul va fi lansat oficial în raioanele Străşeni, Taraclia, Căuşeni, Nisporeni şi Ialoveni. Reprezentanţii proiectului vor povesti despre avantajele acestuia la întrevederile cu reprezentanţii autorităţilor locale şi ai societăţii, vor examina instituţiile în care pot fi instalate sisteme de încălzire pe biomasă. Ulterior, persoanele interesate vor putea trimite solicitări şi propuneri de trecere la sursele de energie de alternativă. Proiectele vor fi studiate, iar cele mai bune ar putea fi implementate.
Pe parcursul a doi ani de activitate, 104 localităţi din 20 de raioane ale Republicii Moldova au fost selectate pentru conectarea instituţiilor sociale locale la sursele de energie de alternativă. În 121 de şcoli, grădiniţe de copii, primării şi centre comunitare au fost instalate sisteme de încălzite pe biocombustibil cu suportul proiectului «Energie şi biomasă». Aceasta a permis înfiinţarea unui număr de 226 de locuri de muncă şi a zeci de producţii de biocombustibil granulat şi brichetat, obţinut prin procesarea masei vegetale.
Suma totală a investiţiilor proiectului în localităţile respective a depăşit $8,1 mil., contribuţia comunităţilor locale s-a cifrat la $2,4 mil.
Conform planului, până în anul 2014, cel puţin 130 de instituţii sociale vor fi dotate cu sisteme de încălzite de alternativă, cu utilizarea biocombustibilului.
Notă „INFOTAG”: Proiectul este prevăzut pentru anii 2011-2014 şi are un buget de 14,56 mil. euro, oferiţi de UE (14 mil. euro) şi PNUD Moldova (560 mii euro).